Peste 1500 de candidați din Vrancea au intrat din nou în emoțiile examenului de Bacalaureat, care a debutat ieri cu prima probă, cea de evaluare a competențelor de comunicare în limba română. Sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat are loc în patru centre: la Colegiul Tehnic „Valeriu D. Cotea”, Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, Colegiul Tehnic „Ion Mincu” și Colegiul Tehnic „Gh. Asachi”. Primele rezultate vor fi afișate în data de 2 septembrie iar pe 5 septembrie vor fi publicate rezultatele finale ale sesiunii din toamnă a examenului de Bacalaureat.
Examenul de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie, a debutat ieri pentru cei 1511 candidați înscriși. Potrivit oficialilor din cadrul Inspectoratului Åcolar Județean (ISJ) Vrancea, la prima probă, cea de evaluare a competențelor de comunicare în limba română, au fost înscriși să participe 329 candidați, din care s-au prezentat ieri 241, până la ora 15.00. Examenul a decurs fără incidente, cu respectarea metodologiei în vigoare.
Examenul de Bacalaureat continuă mâine cu proba de comunicare în limba română și cu proba de evaluare a competențelor de comunicare într-o limbă străină. Probele de competențe se încheie vineri, 23 august, cu proba de evaluare a competențelor digitale. Pentru început însă, la proba de ieri, candidații spun că s-au descurcat pentru că subiectele propuse le-au testat mai mult nivelul de comunicare și înțelegere a limbii române și mai puțin cunoștințele de literatură, unde este nevoie de mai mult timp de gândire și o pregătire pe măsură.
Chiar dacă nu se simt pe deplin pregătiți, candidații spun că își încearcă norocul și speră chiar că acesta îi va ajuta în promovarea examenului. Bacalaureații de toamnă speră să promoveze pentru a-și putea continua studiile. Asta în condițiile în care chiar ei recunosc că nu s-au prea omorât cu învățătura, din lipsă de interes, deși cadrele didactice au făcut eforturi susținute până în ultimul moment. „Proba de astăzi (ieri – n.r.) a fost ușoară din punctul meu de vedere. Au fost elemente de bază în comunicare. Subiectul meu făcea referire la reguli privind circulația rutieră pe drumurile publice, mai exact codul rutier. Mă tem de probele scrise, la matematică în special. În prima sesiune nu am venit pentru că am rămas cu situația neîncheiată. Dacă voi promova Bacalaureatul vreau să merg la facultate probabil spre Politehnică, facultate să fie. Cred că Bacalaureatul este o etapă foarte grea mai ales pentru mine și m-am pregătit câtuși de cât. Cred că lipsește interesul, nu prea se mai dă importanță, spun că este greu și nu mai fac nimic. Profesorii își fac treaba dar noi nu prea suntem serioși”, a spus Gabriel Neagu, absolvent al Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani.
„Eu lucrez la MapN, îmi doresc o carieră de succes și mi se cere Bacalaureatul”
Printre cei care susțin examenul de Bacalaureat în sesiunea din toamnă se numără și absolvenți ai claselor liceale serale, care în perioada adolescenței au pus munca în fața educației însă acum se văd nevoiți să își continue studiile pentru a-și putea păstra locul de muncă.
Constantin Rusu este unul dintre aceștia. La cei 28 de ani ai săi, lucrează în armată, însă fără diploma de Bacalaureat, cariera militară la care visează s-ar putea spulbera. Este conștient de faptul că nu a acordat o atenție sporită învățatului însă asta pentru că programul de lucru este destul de încărcat. Dacă anul acesta nu contează foarte mult pe promovare, măcar va fi un exercițiu de obișnuință cu examenul iar la anul va face pregătire pentru a reuși și a-și continua lucrul fără stresul că din cauza lipsei unei diplome ar putea fi în oricând eliminat din sistem. „În prima sesiune nu am avut timp să susțin Bacalaureatul din cauza serviciului și acum cu un pic de pregătire sperăm să fie bine. Dacă nu, ne mai pregătim pentru la anul. Mai greu îmi va fi la proba scrisă la matematică, dacă nu ai învățat la timp, nu ai ce să scrii. La limba română cred că va fi mai simplu, ai mai citit un roman, mai faci o legătură pentru o notă de trecere. Este pentru prima dată când susțin Bacalaureatul dar am făcut liceul la seral și cred că suntem într-un oarecare dezavantaj. Până la 18 ani nu faci nimic altceva, te trezești și mergi la școală, pe când cei de la seral mai au și serviciu. La orele 16.00, 17.00 termini programul și apoi vii la școală, mai pierzi prima oră. Venind de la muncă nu-ți prea arde să mai fii atent la lecții, mai ai și probleme acasă… Eu lucrez la MApN și îmi doresc o carieră de succes și mi se cere Bacalaureatul. Chiar dacă în acest an nu am prea mari șanse să iau din cauza matematicii, la anul mă bag în pregătiri mai devreme și sper să fie bine”, a spus Constantin Rusu, în vârstă de 28 ani, angajat în cadrul MAPN.
Probele scrise, cea mai grea povară pentru candidați
Greul în ceea ce privește examenul de Bacalaureat începe odată cu susținerea probelor scrise. Nu mai puțin de 1.511 candidați din Vrancea așteaptă cu mari emoții aceste probe pentru că de promovarea lor depinde viitorul lor, găsirea unui loc de muncă sau admiterea la o facultate.
Prima probă scrisă, cea la limba și literatura română va fi susținută luni, 26 august. Urmează apoi, pe 28 august, proba scrisă obligatorie a profilului și specializării iar în data de 30 august candidații vor susține proba la alegere a profilului și specializării. Primele rezultate vor fi afișate în data de 2 septembrie iar tot în aceeași zi, între orele 12.00 – 16.00, pot fi depuse contestațiile. Examenul de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie, se va încheia în data de 5 septembrie cu afișarea rezultatelor finale.
Candidații care nu vor reuși să promoveze vor avea la dispoziție un an întreg pentru a se pregăti cu mai multă responsabilitate pentru sesiunea din vara anului următor a examenului de Bacalaureat. La finalul primei sesiuni, în Vrancea, procentul de promovare la Bacalaureat a fost de 55,32%, în creștere față de sesiunea similară din anul precedent.