Organizatorul principal al ligii de minifotbal amator, Cristi Vasile, a anunțat că ediția din acest an a Supercupei Vrancea nu se va mai disputa. Campioana județeană din ediția 2012-2013, Voința DEEP SERV ar fi trebuit să joace pentru trofeu împotriva formației Sporting Roberbian, câștigătoarea fazei județene a Cupei României, dar aceasta s-a desființat între timp. A treia echipă din campionat, GSMobile, a anunțat că renunță pentru moment la competiție, iar a patra clasată, Dr. GSM, a declinat oferta de a juca Supercupa. Marți, 20 august, la ora 19.00, la baza sportivă EnergoSport (Pasarela Odobești) vor avea loc ședința tehnică, depunerea dosarelor de înscriere și tragerea la sorți a primei etape. Campioana Ligii de minifotbal, dar și câștigătoarea Cupei României la nivel local vor participa la turneele naționale organizate de Fede-rația de minifotbal din România la sfârșitul sezonului. Ediția a-IV-a a campionatului de minifotbal pentru amatori, sezonul 2013-2014, afiliat Federației de minifotbal din România, va demara pe 25 august când va fi programată prima etapă a campionatului. „Mult succes tuturor echipelor participante la viitorul campionat destinat exclusiv amatorilor. Spiritul de fair-play, plăcerea jocului între prieteni trebuie să domine această competiție”, a spus Cristi Vasile, organizatorul competiției din Vrancea. Informații pentru cei interesați pe site-ul oficial al competiției www.campionateminifotbal.ro și telefon 0744.890085.