Grupa 2006 de la clubul Prosport Focșani, echipă antrenată de Adrian Schinește, s-a clasat pe locul patru, iar grupa 2005 a încheiat turneul pe locul cinci din 22 de echipe la ” Brașov Juniorâs Cup”. Pentru a doua oară consecutiv, Andrei Chiriac de la Prosport Focșani a primit premiul pentru cel mai bun portar la „Brașov Juniorâs Cup”, considerat de specialiști ca fiind cel mai puternic turneu de fotbal pentru copii din sud-estul Europei.
„Grupa 2006, din care face parte și Andrei Chiriac a reușit o performanță deosebită. A jucat finala mică a turneului de la Brașov. Copiii de la Prosport au avut o evoluție foarte bună. Andrei Chiriac a luat premiul pentru cel mai bun portar la cel mai important turneu din România. La ediția de iarnă, Andrei a impresionat asistența prin paradele sale și a câștigat primul trofeu individual din carieră”, a spus Laurențiu Muscalu, președintele Prosport. Aceste rezultate arată că în Vrancea avem mulți copii talentați, iar fotbalul este făcut cu pasiune.
„Prosport Focșani este o școală de fotbal cunoscută în România, nu numai prin rezultatele obținute la cele mai importante turnee, ci și prin sportivii promovați la cluburile mari din țară. Grupa 2006 a jucat finala mică a turneului de la Brașov, iar grupa 2005 s-a clasat pe locul cinci. Performanțe deosebite obținute de niște copii cu suflet și extrem de talentați. Îi felicit pe toți. Pe copii, părinți și antrenori. Cu toții fac cinste județului Vrancea”, a continuat profesorul Muscalu. Grupa 2006 de la Prosport Focșani: Chiriac Andrei, Ușurelu Tudor-Mircea, Nițu Marius, Chirică Denis, Dumitru Alexandru, Postolache Denis, Cartaș David, Mocanu Sebastian, Băncilă Darius, Ionescu Roberto, Badască Călin, Iliescu Mihai, Irimia Alexandru, Constantinescu Rareș, Robu George, Păvălucă Adrian, Macsim Luca, Balaban Răzvan, Sîrbulescu Andrei. Antrenor: Adrian Schinește. Grupa 2005: Darius Paharnicu, Iulian Livadaru, Edy Baniță, Răzvan Mihalache, Alex Abeaboeru, Alex Bucur, Andrei Hărăbor, George Ardeleanu, Eduard Pană, Alesio Croitoru, Ionuț Postolache, Mihnea Constandache, Edy Răileanu, Alex Agache, Alex Hristache, David Gorgan și Daniel Tatu. Antrenori: Adrian Schinește și Rodinel Stan.

Trofee internaționale pentru Prosport Focșani
Åcoala de Fotbal Prosport a cucerit până acum trei trofee internaționale în cadrul turneelor desfășurate la Barcelona, Verona și Salonic. „Am reprezentat fotbalul românesc și asta ne-a mobilizat foarte tare. Prosport s-a impus la Cupa Agios Spiridonas și la Cupa Verona și a jucat finala Malgratense Barcelona Cup. În Spania, Prosport a dat și golgheterul competiției. Trei turnee importante în care am întâlnit adversari redutabili. În fiecare an, Prosport va merge la competiții internaționale pentru că doar așa vom putea crește generații puternice de sportivi, dar și oameni de caracter pentru societate”, a mai spus președintele Prosport, Laurențiu Muscalu.
Singurul club de fotbal din Vrancea care a reușit să promoveze un sportiv la Academia Hagi
„Aceasta este menirea școlilor de fotbal aflate în zone defavorizate din punct de vedere sportiv, așa cum este județul nostru. Promovarea a cât mai multor copii la cluburile profesioniste. Transferul lui Marian Milea la Academia Hagi ne onorează. Între Academia Hagi și Prosport există deja pe rol un parteneriat de lungă durată, școala din Constanța având prioritate în ceea ce privește transferul celor mai talentați puști”, a spus antrenorul Adrian Schinește. În perioada imediat următoare, mai mulți copii de la Prosport vor participa la acțiunile de selecții ale Academiei Hagi. Aceștia vor da probe de joc la grupele de copii și juniori de la Academia Hagi. Oficialii constănțeni sunt deschiși la colaborare și vor să selecționeze tot ce există mai bun în această zonă, mai ales că din Vrancea au plecat de-a lungul timpului mai mulți jucători de valoare.
Cursuri de fotbal la Prosport
Clubul Sportiv Prosport organizează cursuri de fotbal în fiecare zi pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 10 ani, născuți în anii 2010, 2009, 2008, 2007, 2006, 2005, 2004 și 2003. Pentru informații suplimentare sunați la telefonul mobil 0754.929.159 sau accesați site-ul clubului
www.prosport2009.ro.