Ediția: Vineri 19 iulie 2024 Nr. 6674
Ediția: Vineri 19 iulie 2024 Nr. 6674

Un taur a speriat focşănenii pe stradă şi a fost tranchilizat în curtea unei fabrici de confecţii


   Un taur a pus pe jar autoritățile din Focșani ieri, după ce a evadat din autoutilitara cu care era transportat, în momentul în care a fost scos. Taurul, care avea o greutate de 350-400 de kilograme, a ajuns, în goană, printre mașini și trecătorii uimiți de o așa apariție, în zona Spitalului Județean. Aici, a găsit deschisă poarta fabricii de confecții din zonă și a intrat înăuntru. Pentru că oamenii s-au chinuit în zadar să îl prindă, au chemat în ajutor autoritățile. La fața locului au ajuns o echipă de la Direcția Sanitar Veterinară și un medic de la padocul Direcției de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei Focșani, dar și câțiva jandarmi. „Am fost sesizați că un taur, de la abatorul lui Jelea, a ajuns pe stradă, apoi în curtea unei fabrici de confecții. Când a fost scos din autoutilitară, cei de acolo l-au scăpat pe stradă. La fața locului au venit medicii de la DSV, dar și doctorul nostru de la padoc, care l-au tranchilizat, apoi au venit cei de la abator și l-au luat”, ne-a declarat Laurențiu Mocanu, directorul Direcției de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei Focșani. 
   Medicii veterinari au sedat animalul, trăgând asupra lui șase seringi cu tranchilizant specific. Fiind liniștit, tăurașul a fost recuperat de cei de la abator. Nimeni nu a fost rănit.  

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?