Ediția: Sâmbătă 22 iunie 2024. Nr. 6654
Ediția: Sâmbătă 22 iunie 2024. Nr. 6654

GALERIE FOTO: Vara pe uliţă, pe strada Gloriei din Focşani


   Din strada Bicaz, aflată în zona Gară, pe care se asfalta ieri, am intrat pe strada Gloriei sau, mai bine spus, pe ulița gloriei demult apuse. Primul impact vizual este cel al așa-zisei străzi, pietruită și plină de dâmburi și bolovani din loc în loc, rămășițele unei pavelări făcute în urmă cu ceva vreme. Pe mijlocul străzii, din loc în loc, se ițesc gurile de canalizare, mai sus decât nivelul străzii. În rest praf, bolovăniș și gropi, pe o distanță de câteva sute de metri, cât are strada, care se termină într-o fundătură. „Este un praf de nedescris, nici nu pot deschide geamul să aerisesc, iar mașina trebuie să o spăl la două zile. Strada arată jalnic, în schimb avem două canalizări, în loc să fi făcut strada. Este numai dâmburi, mai rău ca la țară. O canalizare e mai sus, alta mai jos. Fiecare a săpat cum a vrut, au scos pavajul și nu l-au mai pus. La alegeri ni s-a promis că o vor face, dar doar promisiunile au rămas”, ne-a spus Ion Tufănoiu.

    De trotuare nici nu poate fi vorba. În unele locuri, proprietarii caselor de aici au postat bucăți de borduri pentru a delimita trotuarul, dar și pentru a împiedica parcarea mașinilor (care vin la restaurantul din apropiere) în fața porților. Alții și-au pavat sau și-au cimentat singuri trotuarele și intrările în curți și, pe alocuri, au plantat câte o floare sau un arbust verde, pentru a da puțină culoare străzii. 
    Oamenii nu se plâng de utilități. Au canalizare, apă curentă, gaze și iluminat public. Doar felul în care arată strada îi nemulțumește profund.„Strada a fost asfaltată mai demult, nici nu mai țin minte de când. Dar pentru că a fost spartă în mai multe rânduri, pentru introducerea canalizării și alte lucrări care s-au mai făcut, a fost lăsată așa. A fost și pavată, dar nu temeinic, așa cum trebuie. S-au aruncat niște bolovani pe drum și gata. Acum nici pavajul nu a mai rămas, sunt numai gropi și dâmburi. Este mai rău ca la țară, măcar acolo ulițele sunt balastate cu pietriș. Iar când plouă e și mai rău, umblăm numai prin noroi. Am avut promisiuni că ni se va repara strada, dar nu s-a făcut nimic. Noi ne-am gospodărit singuri, cum am putut și am turnat ciment în fața porții, pe trotuar, un alt vecin a pus pavele”, ne-a spus și Fănica Pleșa. Oamenii sunt nemulțumiți și de faptul că deși nu au condiții, sunt încadrați la plata impozitului în zona B. „Acum e bine, dar când plouă e și mai rău, e sub orice critică. La țară e frumos, aici e nenorocire”, ne-a zis și Pavel Budescu.
    Nemulțumirile despre modul în care arată această stradă din municipiul Focșani, în anul 2013, au curs și pe forumul ziarului nostru. „Dacă vreți să vedeți cum arată un drum în timpul Primului Război Mondial, veniți pe strada Gloriei din europeanul Municipiu Focșani. Să vedeți aici trotuare și drum public. Nu veniți cu automobile cu garda la sol joasă că nici tancul nu vă scoate de aici”, ne-a scris „un focșănean”. O altă cititoare, care se semnează „mirela”, se plânge că din cauza școlii postliceale și a restaurantului din această zonă nu sunt locuri de parcare, iar strada este tot timpul blocată, dar este nemulțumită și de modul în care arată strada. „Peste tot la țară găsești trotuare, șanțuri de scurgere, ghivece cu flori și multe altele… la noi… să nu uite domnul primar că și noi suntem plătitori de impozite și contribuim la buget”, mai spune „mirela”.


   
Nu sunt șanse de asfaltare în acest an

    Casele, liniștite, adormite parcă sub moleșeala soarelui, se înșiruie de-a lungul drumului. Unele vechi, bătrânești, modeste, cu garduri din șipci de lemn cu vopseaua scorojită, altele, impunătoare vile cu unul sau două etaje, aerisite, pline cu flori. Pe un gard acoperit cu iederă, o plăcuță pe care scrie: „Câine rău”. Alături, latră un câine, la auzul pașilor. Aproape de capătul străzii, un mic lan de porumb verde, în spatele unui gard din sârmă. În unele curți sunt umbrare și multe flori. Mă simt ca la țară.
    Întrebat despre posibila reabilitare a acestei străzi, primarul Decebal Bacinschi ne-a spus: „Anul acesta nu îmi propun să mai fac altceva, pentru că nu am posibilitatea, nici financiară, nici din punct de vedere al supravegherii tehnice. Se lucrează enorm de mult în Focșani la această oră, sunt peste 40 de străzi. Sunt foarte multe puncte de lucru și anul acesta nu vreau să mai atacăm nimic, măcar să intrăm în iarnă cu lucrările care se desfășoară acum finalizate”.
    „Monitorul vine pe strada ta” și săptămâna viitoare. Vă așteptăm în continuare sugestiile, pentru a vizita strada pe care locuiți și pentru a o aduce în atenția autorităților locale.   

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?