Un bărbat de 32 de ani, din Mărășești, a fost reținut luni, de polițiști. El ar fi săvârșit două infracțiuni, după cum spun oamenii legii, respectiv furt și violare de domiciliu.
Potrivit polițiștilor, bărbatul va fi prezentat Judecătoriei Panciu cu propunere de arestare preventivă. El este recidivist. „La data de 01 iulie 2013, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mărășești l-au identificat pe G. Laurențiu George, de 32 ani, din localitate, recidivist, ca fiind autorul infracțiunilor de furt și violare de domiciliu, fapte comise în noaptea de 30 iunie – 01 iulie 2013. În cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore, urmând ca autorul să fie prezentat Judecătoriei Panciu cu pro¬ punere de arestare preventivă”, au transmis oamenii legii.