Primarul Focșaniului, Decebal Bacinschi, intenționează să introducă pe ordinea de zi a ședinței ordinare de astăzi de la Consiliul Local Focșani un proiect de hotărâre privind extinderea Cimitirului Nordic, prin cumpărarea unor terenuri aflate în vecinătate. Edilul a argumentat că, prin noul Plan Urbanistic General (PUG), care urmează să fie aprobat, este impusă o zonă de protecție, cu o distanță minimă de 50 de metri între cimitir și case. Primăria Focșani a identificat proprietarii terenurilor care sunt în vecinătatea cimitirului, municipalitatea urmând să cumpere aceste terenuri pentru realizarea zonei de protecție. „Am găsit deja două persoane care doresc să vândă, alte două persoane sunt dispuse să vândă, urmând să se mai gândească și o persoană nu am găsit-o. Noi va trebui să creăm o zonă de protecție de 50 de metri, care ne este impusă prin PUG. În aceste condiții, celor care au aceste proprietăți, noi nu le putem elibera autorizații de construire. Este destul de neplăcut ca un om care a cumpărat un teren să nu se poată folosi de el. Vreau să inițiez un proiect de hotărâre pentru ca Primăria să cumpere aceste terenuri, pentru că altfel nu vom putea primi avizul pentru PUG și nici activitatea din cimitir nu se poate desfășura”, a declarat primarul Decebal Bacinschi.
Primăria Focșani a făcut o evaluare a acestor terenuri, prețul de vânzare fiind de 35-40 euro/metru pătrat. În condițiile în care este vorba de o suprafață de teren de circa 4.000 – 5.000 de metri pătrați, pe care ar trebui să o achiziționeze Primăria, suma ce ar trebui plătită de municipalitate acestor proprietari este de circa 200.000 de euro.