Ministerul român al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și instituția cu atribuții similare din Polonia vor semna un acord în baza căruia autoritățile de la Varșovia vor asista Guvernul de la București în procesul de reorganizare administrativ-teritorială și de absorbție a fondurilor UE. „Există multă compatibilitate între sistemul regional din Polonia și modelul pe care îl construim acum în România, atât în ceea ce privește competențele care trebuie să fie atribuite regiunilor, cât și în ceea ce privește mărimea regiunilor, relația dintre regiuni-județe-localități. Pe de altă parte, vor fi modalități prin care absorbția fondurilor europene să dea rezultate în ceea ce privește dezvoltarea, să nu cheltuim fonduri europene numai de dragul de a le cheltui”, a spus ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Liviu Dragnea, aflat la Varșovia cu ocazia vizitei premierului Victor Ponta în Polonia.
Reprezentanții Guvernului polonez vor veni la București în septembrie-octombrie, inclusiv pentru a prezenta public modelul aplicat de Polonia privind reorganizarea administrativă și absorbția fondurilor europene. Premierul Victor Ponta a anunțat de mai multe ori că se intenționează ca procesul de regionalizare să fie finalizat până la sfârșitul anului.