Parcări insuficiente la Panciu

1
757


   Venirea primăverii readuce în atenția autorităților locale păncene lipsa locurilor de parcare din zona centrală a orașului. Chiar dacă, în ultimii ani, în Panciu au fost amenajate mai multe spații unde șoferii își pot lăsa autoturismele în siguranță, parcările rămân, în continuare, mult mai puține în comparație cu numărul mașinilor care, zilnic, staționează în zona Nicolae Titulescu sau pe Bulevardul Independenței. „E drept că, în acest moment, o cauză care a condus la aglomerația de mașini parcate la intrarea pe Bulevardul Independenței o reprezintă lucrările care se execută la Liceul «Ioan Slavici», care au desființat parcarea din curte. În plus, sunt și mașinile care aduc elevii la cursuri”, a recunoscut primarul Ion Petre.
   Acesta a declarat că nu poate fi luată în calcul ideea amenajării unor noi locuri de parcare în spatele fostului cinematograf, situat peste drum de liceu întrucât, până în luna septembrie, respectiva zonă va fi modernizată și se va închide circulației. „O posibilitate la care ne-am gândit este aceea de a amenaja mai multe locuri de parcare pe partea stângă a bulevardului, mai precis, în zona cuprinsă între fostul cinematograf și Poliție. Pentru aceasta, vom intra cu un metru, un metru și ceva pe trotuar, după modelul parcărilor din Centru”, a explicat Ion Petre.
   Primarul a declarat că, în acest moment, se află în reabilitare un număr de 18 străzi, însă proiectul nu prevede și înființarea unor locuri pentru staționarea mașinilor. „Sperăm să realizăm, totuși, acest lucru, printr-un nou proiect, în 2014. Până atunci, vom contacta un proiectant alături de care vom merge pe teren pentru a identifica orice spațiu care poate fi transformat într-un loc de parcare. Că vorbim de un loc sau de două sau trei, toate vor fi utile pentru că, trebuie să spun, este o nevoie aproape disperată de locuri de parcare în oraș”, a mai spus Ion Petre.
   Edilul a declarat că s-a gândit chiar și la înființarea unei parcări subterane. „Dacă vom prinde o finanțare pentru perioada 2014-2020, o soluție ar fi construirea unei parcări subterane sub actuala piață industrială. Acolo ar intra aproape 200 de mașini. Dar este doar o idee, vom vedea cât de realistă e și dacă specialiștii vor spune dacă e voie sau nu să facem acest lucru”, a afirmat primarul Ion Petre.
   Potrivit acestuia, până la amenajarea altor locuri de parcare în zona centrală, posesorii de autoturisme vor avea la dispoziție spațiile deja existente, respectiv cele de pe strada Ioan Slavici, din fața Liceului Tehnologic „Al. I. Cuza”, a notariatului sau a școlii de șoferi. „Chiar dacă vor fi nevoiți să-și lase mașinile ceva mai departe de locul unde au treabă, nu cred că pentru șoferi va fi un efort ieșit din comun să se deplaseze pe jos câțiva metri”, a concluzionat Ion Petre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here