Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610
Ediția: Marți 23 aprilie 2024 Nr. 6610

„Protha” are nevoie de susţinere financiară


  Persoanele care vor să susțină financiar Trupa de Teatru „Protha”, din Panciu, au ocazia de a face acest lucru redirecționând, până pe 15 mai, 2% din impozitul pe venit, în contul Asociației de Părinți „Pro Liseum” a Liceului Teoretic „Ioan Slavici”. „Avem nevoie de acest sprijin ca să ne putem continua existența. În cazul în care vreți să ne sprijiniți, vă rugăm să completați Formularul 230, atașând la el o adeverință de la angajator, din care să reiasă impozitul reținut pe anul trecut”, se arată într-un comunicat semnat de regizorul Cătălin Sfîrloagă.
Acesta precizează că formularul și adeverința se vor depune la organul fiscal din localitatea de domiciliu. „În cazul în care doriți să ne sprijiniți în Panciu și Focșani, putem depune noi aceste do¬ cumente. Important este ca, la depunere, să mai aveți la dumneavoastră un exemplar din Formularul 230 pe care să fie trecut numărul de înregistrare și să ne-o transmiteți scanat sau personal, pentru ca noi să facem dovada sumei la contabilitate”, se mai arată în comunicat.
  Pentru informații suplimentare, cei care vor dori să sprijine în acest mod Trupa de Teatru „Protha” îi vor putea contacta pe reprezentanții acesteia pe pagina de Facebook a trupei, la adresa www.facebook.com/trupadeteatru.protha.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?