Un filmuleț cu un jandarm din Focșani, a devenit viral pe internet. Nicolae Lăcătuș, în vârstă de 23 de ani, care ar fi elev la Åcoala Militară de Subofițeri Jandarmi din Fălticeni, interpretează un cântec de jale, care a strâns peste 20 de mii de vizualizări pe Youtube și peste 30 de mii de like-uri în doar 48 de ore. Filmulețul a fost distribuit pe Facebook joi, chiar de jandarm, și apoi de cunoscutul artist CRBL. Tânărul a primit foarte multe comentarii și aprecieri, iar cei care i-au ascultat melodia l-au sfătuit să meargă la cunoscuta emisiune, „Românii au talent”. Totodată, a fost creat un fan page, unde toți cei care vor să-l susțină pot da like paginii. Persoana care a creat pagina a lăsat și un mesaj. „Acest om merită tot respectul nostru, cu vocea lui minunată ne-a făcut pe mulți să plângem și ne-a dat fiori! Mă bucur din suflet că mai există asemenea români cu care să ne mândrim!”. Din mesajele postate pe pagina de Facebook reiese că a ajuns vedetă și peste hotare. Cristina Mașca i-a scris pe pagina sa de Facebook „ești superb. Ne-ai impresionat plăcut! Toți românii din Anglia vorbesc de tine și în plus și englezi și alte nații. Ești cunoscut și pe aici. Aș dori în viitor să te văd la «Românii au talent» cu aceeași piesă unde sunt sigură că vei lua 3 de Da! Felicitări!”.
Reprezentanții IJJ Vrancea ne-au precizat că tânărul nu este angajatul instituției și că este posibil ca el să fie elev la o școală de profil, lucru care reiese și din informațiile găsite pe pagina sa de Facebook.
Melodia o puteți ascultat AICI