Ediția: Joi 24 aprilie 2025 Nr. 6863
Ediția: Joi 24 aprilie 2025 Nr. 6863

Mandatarii CL Focşani la ENET, CUP şi TPL nu au fost desemnaţi


   Aleșii locali nu au căzut de acord asupra desemnării mandatarilor Consiliului Local (CL) Focșani în adunările generale ale acționarilor de la cele patru societăți aflate în subordine. Cele patru proiecte de hotărâri, privind desemnarea reprezentanților CL în cadrul forului de conducere la fiecare dintre cele patru societăți, au fost retrase de pe ordinea de zi a ședinței ordinare de ieri. Liderul USL din cadrul CL, Cătălin Vrabie, a propus amânarea discuțiilor pentru o ședință ulterioară, întrucât consilierii nu au ajuns la o concluzie privind stabilirea unor nume. Este vorba despre desemnarea mandatarilor la SC CUP Salubritate SRL, SC Transport Public SA, SC Administrația Piețelor Focșani SA și SC ENET SA.
   Pe 1 martie 2013 expiră mandatele la CUP Salubritate SRL, deținut de Raluca Dan, și SC Transport Public SA, deținut Tudorache Dumitrache. De asemenea, pe 8 septembrie 2012 a expirat mandatul la SC Administrația Piețelor SA pentru Georgel Constantin, iar pe 25 iunie 2012 a încetat contractul de mandatar la SC ENET SA al lui Cătălin Vrabie, ca urmare a renunțării acestuia.
   Reprezentantul Consiliului Local în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din cadrul societăților subordonate CL, are un rol important în luarea deciziilor referitoare la activitatea societății respective și menține legătura între acționarul majoritar (CL Focșani) și societate. Mandatarul primește o indemnizație lunară de 20% din salariul de bază al directorului general.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?