Protecția Civilă din România a împlinit, ieri, 80 de ani de la înființare. Pompierii vrânceni au organizat o serie de activități, manifestările începând cu „Ziua Porților Deschise”. Zeci de copii, unii mai mici, alții mai mari, însoțiți de cadre didactice, au sosit la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) pentru a vedea cum muncesc pompierii. După intonarea Imnului Național și oficierea slujbei religioase, copiii au văzut mașinile de intervenție, s-au urcat în ele și s-au pozat lângă acestea. Ulterior, pompierii le-au atras atenția cu trei exerciții. Câinele pompier le-a arătat copiilor cum găsește o victimă sub dărâmături, iar apoi paramedicii au prezentat cum îi acordă acesteia primul ajutor și o transportă la spital.
Tot ieri, în curtea ISU s-a produs și un accident, care din fericire nu a fost real. În urma accidentului simulat, o persoană a rămas prinsă între fiarele unei mașini, iar pompierii de la descarcerare au intervenit pentru a o salva. Ulterior, victima a fost preluată de echipajul SMURD și dusă la spital.
Pompierii le-au arătat copiilor și cum intervin atunci când este anunțat un incendiu. Ei au dat foc câtorva scânduri , iar apoi le-au rătat copiilor cum intervin pentru a stinge flăcările. Micii spectatori au fost încântați de ceea ce au văzut, răsplătindu-i pe pompieri cu aplauze.
Doi pompieri, avansați în grad înainte de termen
După manifestările din curtea ISU, a urmat un simpozion dedicat Zilei Protecției Civile. La simpozionul organizat la Casa Armatei a luat parte vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel cel Mare, prefectul Cătălin Kanty Popescu, subprefectul Cristi Misăilă, primarul Focșaniului Decebal Bacinschi, șefi de insituții, primari și pompieri. Vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel cel Mare, a felicitat cadrele ISU pentru modul în care își desfășoară activitatea și le-a asigurat de tot sprijinul instituției pe care o reprezintă. După prezentări și discursuri a urmat premierea câștigătorilor competițiilor organizate cu ocazia acestei zile. Apoi, două cadre au fost avansate în grad înainte de termen, pentru că s-au remarcat prin modul în care și-au îndeplinit misiunile. Este vorba despre Dorel Ocheană, care a fost avansat la gradul de plutonier major, și Dănuț Prepeliță, care a fost avansat la același grad.De asemenea, ieri au primit Diplome de Excelență trei cadre ale ISU, pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu. Este vorba despre cei doi adjuncți, colonel Viorel Balla și colonel Jenică Lazăr, și colonel Ninel Băjănaru, șeful Serviciului Protecție, Prevenire și Educație Preventivă a Populației.