Ediția: Joi 18 iulie 2024 Nr. 6673
Ediția: Joi 18 iulie 2024 Nr. 6673

Au furat mecanisme de acţionare şi înzăvorâre a macazurilor


   Persoane necunoscute au sustras, luni, două mecanisme de acționare și înzăvorâre a macazurilor, din triajul stației CFR Focșani. În urma sesizării, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Focșani au început verificările, iar ieri i-au identificat pe autorii faptei. Este vorba de Ioan Pleșcan, de 36 de ani, și Nicușor Amăriuți, de 22 de ani, ambii din Mărășești și cu antecedente penale.
   După ce au sustras mecanismele, suspecții le-au făcut bucăți mici și le-au dus la un centru de colectare a fierului vechi din municipiu, fără să știe că polițiștii sunt pe urmele lor. Ieri dimineață, ei s-au trezit cu oamenii legii la ușă. După ce au fost audiați, pe numele lor au fost emise ordonanțe de reținere, urmând ca astăzi să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Prejudiciul creat depășește 11.000 lei. 
   Polițiștii care au efectuat verificări ne-au precizat că siguranța călătorilor ar fi putut fi pusă în pericol, dacă imediat după comiterea faptei prin zonă ar fi trecut vreun tren. Potrivit oamenilor legii, în ultima perioadă furturile de componente de la calea ferată s-au înmulțit. Luna trecută, un bărbat de 34 de ani, din Cârligele, a primit mandat de arestare preventivă după ce a sustras două cupoane de șină de cale ferată din triajul stației CFR Focșani. Oamenii legii au recuperat o parte din prejudiciu. Paguba a fost evaluată la aproximativ 10.000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?