Ediția: Duminică 13 Iulie 2025 Nr. 6919
Ediția: Duminică 13 Iulie 2025 Nr. 6919

Bebeluşul din Domneşti a murit de frig şi foame


   Petru Dochița, băiețelul de cinci luni, din Domnești, comuna Pufești, care a fost găsit decedat miercuri, înghețat și mușcat de câini, nu a avut o moarte violentă. Primele rezultate arată că bebelușul ar fi murit de frig, dar și din cauza faptului că nu a fost îngrijit corespunzător, el fiind subnutrit. Medicii legiști vrânceni vor trimite probe la Laboratorul de Histopatologie din Iași pentru a afla un diagnostic clar. Până când nu vor veni rezultatele de la Iași, polițiștii și procurorii vrânceni nu vor lua nicio măsură împotriva părinților. Când vor primi rezultatele analizelor de la Iași și vor ști clar de ce a murit copilul, atunci unul dintre părinți sau amândoi ar putea fi cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Dacă se va stabili că părinții sunt vinovați de moartea micuțului, ei ar putea fi decăzuți din drepturile părintești.

   Surse din rândul anchetatorilor ne-au precizat că moartea băiețelului nu a survenit ca urmare a unor leziuni provocate de lovituri. În ceea ce privește traumatismul de la buza superioară, acesta a fost provocat de câinele care l-a mușcat, în timp ce membrii familiei se sfătuiau cum să anunțe moartea copilului și cine să facă acest lucru. Anchetatorii ne-au precizat că micuțul avea și o echimoză la obrazul drept, cel mai probabil provocată de căzătura din momentul în care mama l-a scăpat din brațe. Cert este că Petru Dochița mânca doar din când în când și doar terci, iar membrii familiei nu-l îngrijeau corespunzător.
    La audieri, Atena Dochița, mama copilului decedat, care are aproape 17 ani, a povestit tot ce s-a întâmplat în ziua în care pruncul ei a murit. Ea a mărturisit că în seara zilei de marți a băut cafea, motiv pentru care în noaptea de marți spre miercuri, nu prea s-a putut odihni. Miercuri dimineață, bărbatul ei și ceilalți membri ai familiei ar fi plecat la pădure după lemne, Atena rămânând acasă cu Petru, copilul mort, și fratele acestuia. Femeia a povestit că în timp ce ținea copilul în brațe a ațipit, moment în care l-a scăpat pe cel mic pe pământul din cameră. După câteva ore a văzut că micuțul ei nu mai mișcă și nici nu mai respiră. L-a întors, l-a sucit, dar copilul nu a mai dat niciun semn de viață.
   A stat cu trupul neînsuflețit al micuțului lângă ea, până când bărbatul ei,  Dumitru Năstase, s-a întors de la pădure. I-a spus acestuia că Petru a murit. Tatăl l-a zgâlțâit și el pe copil și a ajuns la aceeași concluzie la care ajunsese și mama: murise.

Mușcat de câinele hămesit

    Atena a povestit că ulterior, împreună cu ceilalți membri ai familiei, ar fi mers într-o altă cameră pentru a lua o decizie în privința micuțului, timp în care l-au lăsat pe acesta gol pușcă, pe patul din odaia neîncălzită, cu ușa deschisă. În timp ce ei se sfătuiau ce și cum să facă, câinele din curte, mort de foame, a intrat în camera în care era Petru și l-a mușcat de buza superioară.
   Atena nu a recunoscut nicio clipă în fața anchetatorilor că băiețelul ei, făcut  cu alt bărbat în timp ce soțul era la pușcărie, ar fi fost bătut de tatăl vitreg sau neîngrijit corespunzător. După audierile de la sediul Poliției municipiului Adjud, mama copilului decedat, fiind minoră, a fost dusă într-un centru al DGASPC. Tatăl vitreg al copilului, Dumitru Năstase, a ieșit din închisoare în octombrie anul trecut, după ce a fost condamnat la trei ani și jumătate pentru furt de găini și act sexual cu un minor. El a fost liberat condiționat.

„Am vrut să le dăm ajutor social”

    Jenica Milea, asistentul social al Primăriei din Pufești, a declarat că la vizita efectuată cu primarul și un polițist acasă la Atena, în noiembrie 2012, nu a constatat nimic îngrijorător. „Era cald în casă, aveau de mâncare tocăniță de cartofi, iar băiatul ăsta mic era în brațele cuiva, curat, îmbrăcat. Îmi amintesc că chiar m-am sfătuit atunci cu primarul cum să facem să poată beneficia de ajutor social. Așa că nu am anunțat cazul la DGASPC, pentru că nu am considerat că situația ar impune-o”, a declarat Jenica Milea. 
   Reporterii noștri i-au adus la cunoștință că bietul băiețel era numai piele și os. „Da, mi-a zis și mie polițistul… Dar când l-am văzut eu, era bine”, susține Jenica Milea. 

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?