GALERIE FOTO: Colind de copii sărmani

   Îl cheamă Valentin și are cinci ani. Locuiește în satul Rașca, din comuna Gura Caliței, împreună cu ceilalți trei frați ai săi și părinții, Ionica și Nelu Petrea. N-a mers prea des la grădiniță. Naveta de câțiva kilometri pe jos, dus-întors, e prea mult pentru piciorușele sale. Oamenii mari i-au închis școala din sat, în care funcționa și grădinița. Cu toate astea, băiețelul a învățat destule colinde și, chiar dacă Moș Nicolae nu l-a vi¬ zitat, el se încăpățânează să spere că măcar Moș Crăciun se va opri și la casa lui, să-i aducă mult doritele jucării… Åži cine știe, poate chiar să-i redeschidă școala din sat ca să aibă parte, cel puțin alături de ceilalți copii ai locului, de bucuria serbărilor trăite împreună… 

   Valentin este cel de-al treilea dintre cei patru copii ai familiei Petrea, din Rașca. A avut ghinionul de a veni pe lume într-o casă sărmană, în care banii câștigați din munca cu ziua, de către tatăl lui, sunt mereu insuficienți pentru a-i putea face, lui și fraților săi, prea dese bucurii. În familia sa, sărbătorile, că sunt de iarnă, de Paște sau aniversări ale zilelor de naștere, n-au însemnat vreodată motiv de prea mari bucurii. Cel mult câte-un bănuț scăpat de tată, cu care picii să dea fuga la magazinul sătesc să-și ia ceva dulce. Sau, de Crăciun, zgâitul la bradul pe care l-au avut, ce-i drept, întotdeauna. 
   Åži anul ăsta, ca și în cei trecuți, copiii și-au pus imaginația la încercare creând ei înșiși, din diverse ambalaje mai mult sau mai puțin strălucitoare, podoabe de agățat pe crengi, printre cele câteva globulețe… Dar nu se plâng. Nici ei, copiii, și nici părinții lor. Nelu, tatăl, s-a străduit și a muncit de are palmele bătătorite, pentru ca acum, de Crăciun, să le asigure măcar hrana: un porc pe care l-a îngrijit tot anul. În satul în care locuiește zice că pentru toți, e tare greu. „Nu tu serviciu, nu șomaj, nici vreo subvenție sau vreun ajutor. Avem patru alocații și ce câștig muncind cu ziua. Dacă vara, toamna luam 40 de lei la zi, acum, că-i ziua mult mai mică, nu-mi dă nimeni mai mult de 30, dacă îi iau și pe ăia când am unde să mă duc. Au văzut și copiii că e greu și chiar dacă mai visează ei la una sau alta, văd că nu-i de unde și gata. Când era școala deschisă în sat, mai primeau câte ceva pe la serbări. Acum că au închis-o, când vine iarna și se pun nămeții, bieții copii nici nu mai pot ajunge pe jos, la școala ailaltă din Gura Caliței”, a spus Nelu, tatăl celor patru copii.
    Strângându-și la piept bebelușul de doar cinci luni – pe mezina Violeta – Ionica, soția lui, l-a completat. „Ä‚știa-s banii și, vedeți, cu prețurile care sunt acuma nu prea te ajungi. Numai îmbrăcămintea și încălțămintea cât costă, și câte nu mai trebuie! N-ai cum să lași copiii nespălați, Valentin de exemplu se murdărește în fiecare zi, dar el nu prea merge la grădiniță că e prea departe să meargă atâta pe jos. Dar Marius e în clasa a VI-a și Nicoleta într-a VII-a și în fiecare zi trebuie să meargă kilometri, prin pădure, pe jos, ca să ajungă la școala din Gura Caliței. N-am cum să-i trimit cu hainele murdare și costă destul și detergentul…”.

„Moș Crăciun nu vine, că n-are pe unde”

    Dacă frații lui Valentin s-au resemnat cu gândul că sacul lui Moș Crăciun este plin sau gol pentru ei, în funcție de buzunarul părinților, băiețelul de cinci ani încă mai crede că acesta există și că într-o bună zi, va veni și la el. Fiindcă și-a auzit de atâtea ori părinții discutând despre drumul anevoios care împiedică pe toți copiii din sat să ajungă la școală, micuțul crede că piedica este aceeași și pentru bunul Moș. „Moș Crăciun nu vine, că n-are pe unde”, zice, „că drumul e greu, nu se poate face pârtie până la comună”, este convins el. Nedorind să distrugă speranța copilului, tatăl său explică, zâmbind cu amărăciune: „Când funcționa școala aici în sat, aveam învățătoare și iarna săream toți, făceam pârtii peste tot și copiii nu pierdeau săptămâni de școală, ca acum, fiindcă nu pot ajunge până la Gura Caliței. Mergeau zi de zi. Acum, ce să mai faci când se pune pe nins?! Poți face pârtie pînă la școala din comună?!”, spune omul.
    Pe măsura puterilor lui, a încercat să le asigure copiilor lor măcar strictul necesar, astfel încât aceștia să nu-și întrerupă educația școlară. Åžtie că fără școală nu prea ajungi nimic în viață și nu dorește ca și urmașii lui să-și rupă palmele trăgând din greu, pentru o pâine. „Mi-e greu când îi văd că vor și ei câte ceva… Jucării nu au prea avut, ăsta mic își dorește tare o mașinuță, ăștia mai mari ceva haine mai de Doamne ajută… De Moș Nicolae m-am dus la pădure de-am muncit la cineva cu ziua, și-am reușit să le dau la fiecare câte 10 lei, să-și ia bomboane de la magazinul din sat. Acum, de Crăciun, ce să le dau… Măcar tăiem porcul și avem ce mânca… Se mai duc și ei cu colindul, ce-or strânge nu știu că pe-aici nu-s oameni prea avuți… Dar ei se bucură de orice”, zice Nelu.

„Să fim sănătoși e cel mai important”

    Chiar dacă nu-s speranțe ca Moș Crăciun să-și sune clopoțeii și pe la casa lor, copiii familiei Petrea așteaptă cu drag Sărbătoarea Nașterii Domnului, căreia îi știu bine povestea. Se vor bucura, spun ei, unii de ceilalți, de faptul că sunt împreună și mai ales, că sunt sănătoși. Probabil că nu vor găsi nici anul acesta, în dimineața de Crăciun, vreun dar sub crengile brăduțului lor, dar cu siguranță vor merge în seara de Ajun, cu sufletele curate și voci cristaline, să împrăștie pe la case vestea cea mare: „Nouă azi ne-a răsărit/ Domnul Iisus Christos/ Mesia cel mult dorit/ Domnul Iisus Christos. Din fecioară s-a născut/ Domnul Iisus Christos/ Åži cu lapte s-a crescut/ Domnul Iisus Christos. Cum e robul s-a smerit/ Domnul Iisus Christos/ Åži pe noi ne-a mântuit/ Domnul Iisus Christos”…