Ediția: Miercuri 17 iulie 2024 Nr. 6672
Ediția: Miercuri 17 iulie 2024 Nr. 6672

Spitalul Judeţean, dat în judecată de medici


   Mai mulți medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani au dat în judecată unitatea, pentru a primi bonurile de masă aferente zilelor de gardă. Unitatea a fost chemată în instanță de 53 doctori, nemulțumiți că nu au mai primit din decembrie 2010 bonuri de masă pentru zilele în care au făcut gărzi. În acest proces, medicii sunt reprezentați de sindicatul Sanitas.
   Claudiu Grosu, liderul Sanitas, ne-a precizat că medicii nu au mai primit bonuri din luna decembrie a anului 2010, de când Curtea de Conturi a decis că acestora le-au fost acordate tichete ilegal, deoarece be neficiau deja de o masă caldă în timpul orelor de  gardă. „O parte dintre medici au fost de acord să înapoieze contravaloarea bonurilor primite pentru zilele de gardă în perioada mai 2008 – decembrie 2010. Cei care nu au fost de acord au acționat în instanță și au câștigat. Acum, acești medici au acționat în instanță pentru a obține din nou bonuri de masă pentru zilele de gardă, începând cu luna decembrie 2010. Noi, pe speța aceasta am mai câștigat, numai că atunci spitalul a dat în judecată medicii, iar acum medicii au dat în judecată spitalul”, ne-a explicat Claudiu Grosu.
   Procesul se află pe rolul Tribunalului Vrancea, iar la termenul de ieri, cauza a fost amânată pentru data de 28 noiembrie, deoarece reprezentanții Spitalului Județean au depus întâmpinare. În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi la Spitalul Județean de Urgență, în luna ianuarie a anului trecut, s-a stabilit că medicii nu pot primi bonuri de masă pentru gărzile efectuate în zilele lucrătoare, pe motiv că deja primeau o masă caldă. În acest scandal au fost implicați 80 de medici, dar o parte dintre ei au fost de acord să returneze contravaloarea bonurilor, restul fiind acționați în judecată de Spitalul Județean. Judecătorii au dat câștig de cauză medicilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?