Ediția: Miercuri 17 iulie 2024 Nr. 6672
Ediția: Miercuri 17 iulie 2024 Nr. 6672

Italia, o destinaţie de succes pentru karateka de la Unirea Focşani


   În Italia, la Bollate – Milano, au avut loc, în perioada 11-16 octombrie, întrecerile Campionatului Mondial de karate SKDUN și Cupa Mondială „20th SKDUN Gichin Funakoshi World Shotokan Karate Championships”, pentru cadeți și juniori. Clubul Unirea Focșani s-a bazat pe nouă karateka la cele două competiții din Italia.
   Pentru Cupa Mondială, sensei Aurel Giurgea i-a avut pe tatami pe Ionuț Mălinoiu, Bianca Coroiu și Alexandru Gîrleanu, iar în „focurile” Campionatului Mondial au intrat Răzvan David, Alexandra Rogojinaru, Andrei Burdușa, Mădălin Enache, dar și doi sportivi transferați recent la clubul de pe Milcov: Teodora Strompl (Aikoshin București) și Radu Mihai (Dinamo București). „Sunt rezultate deosebite pentru noi care dovedesc că perioada de pregătire pe care am efectuat-o înaintea Campionatului Mondial s-a făcut cu muncă și seriozitate. La ediția din acest an a competiției din Italia, România a fost din nou la înălțime”, ne-a declarat sensei Aurel Giurgea (CS Unirea Focșani).

Rezultatele sportivilor de la CS Unirea:
   -la Campionatul Mondial: Teodora Strompl – aur la junioare, proba kumite, categoria +50kg și medalie de aur cu echipa feminină a României; Alexandra Rogojinaru – medalie de bronz cu echipa României; Mihai Radu – medalie de bronz cu echipa de seniori a României.
   -la Cupa Mondială Kohai: Ionuț Mălinoiu – medalie de bronz în proba de kumite și locul 4 la kata.

11 medalii pentru CSM 2007
   Sportivii de la clubul CSM 2007 Focșani au obținut următoarele rezultate: la Campionatul Mondial: sensei Daniel Fusaru –  patru medalii, din care una de aur, la echipe masculin, două medalii de argint la individual și la echipe mixt, una de bronz la kumite, echipe masculin; Bogdan Alpreotesei – o medalie de aur la kumite individual cadeți, o medalie de argint la echipe masculin, medalie de argint la echipe mixt; Andreea Arginteanu – medalie de aur la kumite echipe mixt, medalie de bronz la echipe feminin și medalie de bronz la kumite individual – 55 kg.
   Locul 4 la individual kata – Dragoș Pantazică „George Dochioiu, Laurențiu Nemuț, Andrei Sfetcu, Åžtefan Murea, Dorian Hîrcan, George Panciu și Fănica Apărece nu au obținut medalii, dar s-au comportat bine” a spus sensei Daniel Fusaru. La Cupa Mondială, sportiva Irina Paraschiv a obținut medalia de bronz la kumite, categoria +35 kg.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?