Ediția: Marți 8 octombrie 2024 Nr. 6731
Ediția: Marți 8 octombrie 2024 Nr. 6731

Muncitorii necalificaţi, la mare căutare


   Vrâncenii aflați în căutarea unui loc de muncă în această perioadă nu au șanse prea mari să găsească unul, întrucât oferta locurilor de muncă pentru săptămâna 11-18 octombrie este destul de săracă.
   În total, pentru această săptămână, prin Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă au fost declarate vacante 87 de locuri de muncă, dintre care aproape jumătate, 41, sunt pentru muncitori necalificați la ambalare, în industria confecțiilor sau operatori confecționeri pentru îmbrăcăminte. Alte 10 locuri sunt oferite agenților de vânzări, iar 5 agenților comerciali. Se mai caută 8 șlefuitori, 6 muncitori pentru a pregăti suprafețele pentru lăcuit, dar și 9 tâmplari, un barman, un recepționer de hotel, un amanetar, un kinetoterapeut, un medic și un inginer în confecții.
   În Uniunea Europeană sunt vacante mai multe locuri de muncă, pentru care pot aplica și vrâncenii. În Danemarca se caută 35 de lucrători în ferme pentru cultivarea legumelor, în Germania ingineri, dulgheri, un patiser șef și asistenți medicali, în Norvegia ingineri în instalații conducte, iar în Ungaria 20 de șoferi de autocamion.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?