Ediția: Duminică 23 iunie 2024. Nr. 6654
Ediția: Duminică 23 iunie 2024. Nr. 6654

Veniţi la referendum pentru a-l demite pe „comandantul suprem“ Traian Băsescu


   Liberalii au făcut un apel către vrânceni pentru a ieși la vot în ziua de 29 iulie și a-l demite pe „comandantul suprem” Traian Băsescu. Președintele PNL Vrancea, deputatul Nini Săpunaru, arată, într-un comunicat de presă, că președintelui suspendat și PDL-ului le este frică de popor și de aceea îi îndeamnă să stea acasă pentru că, spune Săpunaru,  „în cazul în care românii ar ieși la vot, aceștia știu sigur că vor vota în masă împotriva lui”. „Echipele noastre de campanie merg din casă în casă, merg pe străzi, bat din ușă în ușă îndemnând lumea să iasă la vot, este singura dorință a noastră, a celor care am ajuns la limita răbdării”, afirmă Săpunaru.
   Acesta amintește că „Băsescu a fost cel care a tăiat salariile bugetarilor, Băsescu este cel care a semnat decretele prin care mii de bugetari au fost puși pe liber, i-a îndemnat pe tinerii medici să plece din țară și asta după ce poporul român investește ani și mulți bani în pregătirea lor, a tăiat pensiile și ajutoarele sociale, a sărăcit și pe ultimul român, asta a făcut Băsescu tot timpul erijându-se în comandantul suprem”.
   De aceea, deputatul liberal le cere vrâncenilor să discute și să îi convingă să vină la vot pe cei care nu vor să se prezinte în semn de protest. „Vă rog să-i lămuriți pe toți cei care cred că, neprezentându-se la vot, protestează cu folos, să le spuneți că protestul lor este inutil, că nu pot protesta decât într-un singur fel: venind la vot și votând. Åžtiu ca zilnic vă confruntați cu probleme în familie, la serviciu, iar unii dintre dumneavoastră se gîndesc că dacă nu se prezintă la vot sancționează astfel clasa politică. Nu faceți decât să vă sancționați tot pe voi, cei care zilnic simțiți pe propria piele greutățile care vă apasă datorită deciziilor proaste luate de Băsescu. Încă doi ani sub domnia președintelui suspendat, Traian Băsescu, nu înseamnă decât un adevărat dezastru pentru această țară și pentru cetățeanul de rând”, a încheiat deputatul Nini Săpunaru.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?