Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, va fi învestit în funcție azi, la ora 12.00, la noul sediu al Tribunalului Vrancea. Învestirea va avea loc în prezența prefectului și subprefectului județului, a primarilor, a consilierilor județeni aleși, a șefilor instituțiilor publice deconcentrate, a reprezentanților societății civile și clericale. Potrivit Legii administrației publice locale 215/2001, validarea alegerii președintelui consiliului județean se face în camera de consiliu a tribunalului, de către președintele instanței sau înlocuitorul acestuia. Consiliul Județean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. Președintele Consiliului Județean depune în fața președintelui Tribunalului și a prefectului, în ședință publică, următorul jurământ în limba română: „Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor județului. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Tot astăzi, la ora 10.00, la sediul Consiliului Județean Vrancea, președintele BEJ va înmâna certificatele constatatoare consilierilor județeni aleși la alegerile locale din 10 iunie. Åedința de constituire a noului Consiliu Județean va avea loc luni, la ora 11.00.