Ediția: Joi 18 iulie 2024 Nr. 6673
Ediția: Joi 18 iulie 2024 Nr. 6673

Şcoala din Nistoreşti, izvor de tradiţii


   Åžcoala cu clasele I-VIII din Nistorești a fost vizitată, sâmbăta trecută, de elevi și profesori ai Åžcolii nr.11 „Mihail Sadoveanu” din Galați, în cadrul parteneriatului educațional „Beneficiile educaționale ale mediului urban și rural”. Elevii din Galați, însoțiți de cadrele didactice Maria Ionașcu și  Daniela Gavril, au fost întâmpinați cu pâine și sare.
   Elevii gazdă, de clasa a VI-a, au prezentat obiceiuri de nuntă, vechi de acum o sută de ani, împreună cu Simion Anuțoiu, de 67 ani, care a interpretat „colocășia și iertăciunea de nuntă”. Îmbrăcate în port național, gazdele i-au încântat pe oaspeți, care s-au prins rapid în horă, fiind apoi „gătiți” cu prosoape de nuntă. Bucuria cea mare a venit în momentul ruperii colacului mirelui și al miresei.
   Apoi, au fost vizitate Muzeul Satului Nistorești, ce aparține meșterului popular Mihai Hanu, de 88 de ani, Schitul Valea Neagră și Cascada Bâlosul. Cu ajutorul financiar al Obștii Satelor Nistorești, al cărui președinte este Aga Neagu, copiii din Galați au fost cazați la o pensiune de la poalele pădurii Mișina. Seara, elevii și cadrele didactice au admirat un foc de tabără, aprins pe malul Văii Năruja.
   Ultima activitate din cadrul acestui parteneriat o reprezintă vizita la Galați a elevilor clasei a VI-a a Åžcolii Nistorești, însoțiți de doamna dirigintă Mirela Oțalaș. Parteneriatul educațional „Beneficiile educaționale ale mediului urban și rural” și-a propus ca prin diverse activități, să aducă în prin plan tradițiile, obiceiurile și lucrurile simple.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?