Ediția: Sâmbătă 17 mai 2025 Nr. 6879
Ediția: Sâmbătă 17 mai 2025 Nr. 6879

Colegiul Cuza, printre cele mai bune 10 unităţi de învăţământ din lume


   Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani se situează printre primele zece unități de învățământ din lume, potrivit clasamentului stabilit în cadrul Concursului Internațional „Thinkquest”. Concursul este organizat de Fundația Oracle Education, în anul școlar 2011-2012 la această competiție fiind înscrise 2.500 de școli. Concursul are ca obiectiv încurajarea elevilor să rezolve probleme reale prin folosirea gândirii critice, a abilităților de comunicare, dar și a celor tehnolo-gice.
   În cadrul ThinkQuest Projects, elevii au creat proiecte de e-learning (de învățare-n.r.) bazate pe aplicații web. „Cuziștii”, cu vârste cuprinse între 11 și 19 ani, de la clasa a V-a până la clasa a XI-a, au fost coordonați de Camelia Mereuță, profesor de informatică. Profesoara a coordonat 40 de proiecte ale elevilor pe diverse teme de actualitate, Colegiul Național „Al I Cuza” clasându-se printre primele 10 școli ale lumii.
   Reprezentanții Colegiului Național „Al. I. Cuza” din Focșani au fost înștiințați că unitatea de învățământ este eligibilă să primească suma de 5.000 de dolari, iar în cel mai scurt timp urmează să fie completate formularele trimise de Fundația Oracle. „Am primit mail-ul prin care sunt anunțată că școala în care lucrez cu mare drag este eligibilă pentru acest premiu de 5000 de dolari. Am coordonat proiectele elevilor la clasele la care predau și pot spune că am fost plăcut impresionată de implicarea, dăruirea unor copii, a temelor diverse abordate, precum și a soluțiilor găsite de ei, dar și de interesul de a comunica pe platformă cu alți copii de seama lor. Proiect înseamnă muncă în echipă, dăruire și timp, iar performanță în domeniul informaticii înseamnă a lucra pe echipamente de ultimă generație. Sper ca suma primită să o folosesc pentru utilarea laboratorului de informatică, oferind și altor elevi șansa de a participa la astfel de concursuri, de a se instrui într-un laborator modern. Cu emoție, aștept și rezultatele individuale ale proiectelor elevilor mei, proiecte înscrise în concurs”, a precizat profesoara Camelia Mereuță.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?