170 de suflete care locuiesc în satul Trestieni, din comuna Tîmboiești, sunt în continuare blocate de nămeți. Conform spuselor primarului Daniela Mihalcea, situația este destul de complicată deoarece nămeții de zăpadă depășesc în unele locuri opt metri. Drumul este foarte greu accesibil deoarece se află în pantă și nu se poate urca cu utilajele de deszăpezire. „Este foarte greu de ajuns acolo în sat. Oamenii au făcut cărare pe unde au putut pentru a coborî să mai poată lua câte ceva din centrul comunei. Este așa de greu încât pe unele locuri zăpada are mai mult de opt metri. Problema e că drumul se află în pantă și nu se poate urca cu utilajele de deszăpezire. Am făcut apel să mai vină un utilaj ca să spargem troienele de zăpadă. Poate mâine vom reuși să ajungem la ei”, a spus Daniela Mihalcea, primarul din Tîmboiești. Partidul Social Democrat a trimis ajutoare, oamenilor din zonă. „Am venit în comuna Tîmboiești cu ajutoare din partea PSD. Ajutoarele au venit în două rânduri, cu elicopterele și constau în 5000 de conserve, 400 de pîini, 300 litri de apă, mălai și biscuiți. Sunt pentru cetățenii izolați din satele Trestieni și Ruget. Un transport a fost deja distribuit, iar al doilea a fost depozitat la primărie urmând să fie distribuit ulterior”, a afirmat social-democratul Dragoș Bîrlădeanu.