Sfântul Nicolae este cunoscut în toată lumea ca ocrotitor al copiilor și tinerilor, aducător de daruri bogate și patron al familiei neîntinate. Folclorul românesc din străbuni i-a închinat colinde, datini și imne, Sfântul Nicolae fiind mesagerul lui Moș Ajun și înaintemergătorul lui Moș Crăciun. Potri-vit tradiției, luna decembrie este luna cadourilor, patronată de Sfântul Nicolae, cel de la care a pornit totul. Sfîntul este cel care a împărțit totul celor aflați în nevoi, plecînd din această lume cu sufletul curat, dar lăsînd inimilor îndurerate balsamul sfințeniei. Aflat în culmea experienței sale duhovnicești, trupul său chinuit de prigonitori, slăbit de suferință, lovit de cei fără de lege, atins de ploi și viscol, Sfântul Nicolae a trecut la Domnul în ziua de 6 decembrie 342.
Sfântul Ierarh Nicolae a fost unul dintre apărătorii și trăitorii adevărului întru Hristos. El s-a născut în jurul anului 280 d. Ch., în localitatea Patara, din Mira Lichiei Asiei Mici, din părinți înstăriți și ca nepot de episcop. Numele de Nicolae înseamnă biruitor de popor. Sfântul Ierah Nicolae a fost cel mai blînd ierarh al Bisericii și unul dintre cei mai pricepuți cîrmuitori ai acesteia. Marea sa credință a fost în acord cu faptele și viața lui pe care le-a pus în slujba semenilor și a binelui tuturor.
Rugăciunea zilnică a Sfîntului Nicolae era ajutorarea celor aflați în necazuri. Meditația sa era imnul dragostei: „dacă mi-aș însuși toată știința acestei lumi, dacă aș cunoaște toate limbile oamenilor și aș înțelege graiul îngerilor, dacă n-am dragoste, nimic nu sînt!” ( I Corinteni 13, 13 ). În străfundurile ființei Sfîntului Nicolae domnea bunătatea și cinstea, iar gîndirea sa era o lacrimă pentru a vedea pe oameni fericiți. Fiind pătruns de dragostea de a sluji lui Dumnezeu, tînărul Nicolae își pregătea simțirea.
Vinde averile moștenite și pleacă la Ierusalim, unde odinioară, pe drumul Golgotei, Împăratul veacurilor vărsa lacrimi și sînge pentru izbăvirea omenirii întregi și a împăcării Cerului cu Pămîntul, în noul Eden. După ce își depune ofranda sufletului său, sinceritatea, pe piatra de mormînt de unde a înviat Domnul, tînărul transfigurat pornește pe calea adevărului, la fel ca magii de odinioară.
Hainele sale scumpe rămîn nevoiașilor de la ușa peșterii Betleemului, îmbracă pe cei goi, se resemnează cu leproșii și cu cei cuprinși de boli incurabile, ajută pe cei neputinciși și plînge cu cei necăjiți și infirmi. Inima Sfîntului Nicolae era staulul milei și dreptății, sufletul său ardea de dragostea slujirii omului. Împotriva nedreptății și cîștigului urît se ridică forța morală a tînărului Nicolae care își consacrase viața slujirii adevărului prin harul Sfîntului Duh. Avea 23 de ani cînd și-a plecat capul sub mîna cuviosului și smeritului episcop Nicolae. El vedea în faptele preoției topirea răutății lumii, buzele preotului trebuie să respecte știința, din gura lui se așteaptă învățătura curată, fiindcă este sol al lui Dumnezeu și vas cinstit al minunii. Autoritatea lui Nicolae crește tot mai mult: o femeie bolnavă se vindecă prin atingerea de hainele lui.
De acum începe pelerinajul la acest sfânt. Murind episcopul din Mira, poporul credincios îl roagă să primească episcopia, însă el refuză, recunoscînd că este nevrednic de arhieria lui Hristos. Însă, Sfîntul Metodie al Constantinopolului îl sfă-tuiește să se supună și ca urmare este uns ierarh al Bisericii. Tânăr fiind, ajută familia unui tată văduv cu trei fete, care nu aveau din ce trăi. Sfântul aruncă în camera cinstitelor fete cîte o pungă de aur la fiecare și astfel pericolul păcătuirii este înlăturat, iar rugăciunile sale au adus tineri serioși, înjghebîndu-se astfel trei familii curate și de nădejde.
Sfântul Nicolae se arată în foarte multe cazuri marinarilor tineri și călători, de atunci fiind ocrotitorul celor ce călătoresc pe mare sau pe uscat, iar azi și celor care călătoresc pe calea aerului.
Sf. Nicolae, apărătorul credinței întru Hristos!
Dar lucrarea celui rău se arată însă, împărații Dioclețian și Maximilian încep persecuțiile împotriva creștinilor. Este pîrît și Sfîntul Nicolae, care este tîrît în temniță, supus la foame, sete și bătăi. Cetatea se revoltă, dar mulțimea este înăbușită în sînge de romani. Creștinii caută atunci salvarea Sfîntului Nicolae dar nu reusesc. Un credincios de-al său pătrunde în temniță și vrea să-l scoată, însă Sfîntul refuză.
Murind prigonitorii, creștinismul sub împăratul Constantin cel Mare capătă libertate și astfel se restabilește și pacea Bisericii. La Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, prin-tre cei 318 părinți care au condamnat erezia lui Arie s-a aflat și blîndul părinte Nicolae. Reîntorcîndu-se acasă, Sfîntul Nicolae începe din nou apostolatul.
Să ne rugăm bunului Nicolae să fie rugător pentru noi, cei nevrednici, înaintea tronului Împăratului nostru Hristos!
