Microbuzele și autobuzele societății de Transport Public Local (TPL) Focșani circulă, de când a fost redat circulației rutiere bulevardului Unirii, pe porțiunea Big Centru – Restaurant Central, pe vechile trasee.
Astfel, călătorii pot aștepta mijloacele de transport în comun în vechile stații, stabilite dinainte de închiderea bulevardului pentru reabilitare, respectiv 1 iulie 2011.
Pe durata derulării lucrărilor de reabilitare a bulevardului, cel mai afectat traseu a fost cel cu numărul 4, spun reprezentanții TPL. Mașinile făceau ocol pe la Tribunalul Vrancea.
Directorul TPL, Ion Diaconu, consideră că revenirea traseelor la normal este benefică din mai multe puncte de vedere, atât pentru călători cât și pentru societatea pe care o conduce. „Åi traseele și rutele și-au revenit la normal. Problema cea mai mare a fost la traseul 4, care ocolea practic centrul orașului. Acum sunt sta-țiile de înainte de 1 iulie”, a declarat Ion Diaconu.
De asemenea, potrivit acestuia, de când bulevardul a fost redat circulației, mijloacele de transport în comun nu au mai rămas captive în ambuteiaje. Astfel de aglomarații de autoturisme se produc, în general, în zona Teatru. „Pentru noi e mai bine, pentru că și consumul de carburant a scăzut și evităm ambuteiajele din zona sensului giratoriu de la Teatru”, a adăugat Diaconu.
Chiar și timpii de așteptare, în cazul șoferilor, s-au modificat. Dacă până la redarea circulației pe bulevard șoferii nu aveau pauză între tur și retur, acum timpul de așteptare este suficient pentru ca toată lumea să urce în mijloacele de transport în comun.