Arendașii vor reține și vor vira la buget impozitele datorate de proprietarii terenurilor, iar beneficiarii plăților nu vor mai fi obligați să depună declarația privind aceste câștiguri dacă optează pentru determinarea venitului net pe bază de cotă forfetară. Potrivit unui proiect de ordonanță privind modificarea Codului Fiscal, impozitul pe veniturile din arendă se calculează prin reținere la sursă de către plătitorii de venit la momentul plății venitului, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net, impozitul fiind final.
Impozitul astfel calculat și reținut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut. Proiectul de act normativ menține posibilitatea determinării venitului net impozabil prin scăderea unor cheltuieli forfetare de 25% din venitul brut.
Dacă aleg aplicarea cotei forfetare, contribuabilii sunt obligați să precizeze în scris, în contractul/raportul juridic încheiat, la momentul încheierii acestuia, că nu optează pentru determinarea venitului net în sistem real.