Ediția: Duminică 27 aprilie 2025 Nr. 6864
Ediția: Duminică 27 aprilie 2025 Nr. 6864

Primăria s-a pregătit de iarnă cu nisip şi sare


Focșănenii care se gândesc cu groază la iarna care vine și la străzile acoperite de zăpadă, gheață sau polei trebuie să știe că Primăria Focșani deja își face planuri pentru a preveni situațiile neplăcute. Astfel, autoritățile și-au făcut necesarul de material antiderapant pentru acest sezon rece și chiar au întocmit și liste cu responsabili.
Iarna care se apropie a dat fiori autorităților publice locale care și-au făcut deja planurile de prevenire în caz de ninsoare. Astfel, Direcția de Dezvoltare din cadrul Primăriei Focșani și-a asigurat stocul de material necesar pentru ca iarna să nu pună probleme din punctul de vedere al traficului rutier. „Suntem pregătiți pentru iarna care vine. Am cumpărat material antiderapant, sare, nisip și clorură de calciu. Noi ne dorim să nu ningă, însă suntem pregătiți oricând”, ne-a declarat viceprimarul Bogdan Matișan. El a mai precizat că soluția cumpărată anul trecut de la Bacău, clorura de calciu, nu a dat rezultate foarte bune astfel că în acest an se gândește la o altă soluție, poate mai bună. În prezent, Direcția de Dezvoltare are pe stoc 420 de tone de nisip, 100 de tone de sare și 5 tone de soluție de clorură. Purtătorul de cuvânt al Direcției, Neculai Vlăsceanu, ne-a explicat pașii care vor fi urmați în caz de ninsoare. „Vor fi două mașini de împrăștiat material antiderapant, două tractoare și trei lame. Unde este cazul va ajunge și o mașină de împrăștiat clorura de calciu. La nivelul Direcției a fost întocmită lista de intervenție cu persoane încă din data de 3 noiembrie. Nu ar trebui să ne prindă nepregătiți”, ne-a declarat Vlăsceanu. El susține că atunci când iarna va aduce primii fulgi de zăpadă, Direcția este capabilă să scoată pentru intervenție un volum de 100 de persoane, pentru diferite atribuții. Singurul loc din Focșani care încă nu s-a întâlnit cu zăpada sau gheața este tronsonul dintre strada Åžtefan cel Mare și Unirea Principatelor, pe Bulevardul Unirii. Aici, piatra cubică va fi deszăpezită cu o lamă reglată în așa fel încât să nu disloce pietrele, după care se va interveni cu soluția de clorură.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?