Ediția: Vineri 19 iulie 2024 Nr. 6674
Ediția: Vineri 19 iulie 2024 Nr. 6674

Are ordine precise să nu mai discute cu presa


Nu este adevărat că șeful Inspectoratului Åžcolar Județean, pe numele său de scenă Stan Rogoz, a primit ordine precise de la așa-zisul prefect apolitic Nelu Breloc să nu mai discute cu presa și să nu mai comunice absolut nici o știre, nici măcar când se fac înscririle pentru obținerea banilor de liceu. De fapt, este vorba de o directivă de partid, dată de cei de la pedele, care spun că reprezentanții Inspectoratului Åžcolar trebuie să facă și să tacă. Adică să schimbe directorii din funcții cu oameni înregimentați politic la portocalii, iar dacă cineva are ceva de spus să adopte politica struțului și să nu comenteze nimic, pe principiul că oamenii vor uita repede măgăriile făcute de cei aflați la guvernare.
De altfel, de câteva ori pe săptămână, atât prefectul Nelu Breloc cât și subprefectul pot fi văzuți la sediul Inspectoratului Åžcolar. Dacă și-ar face prezența ziua în amiaza mare parcă nu ne-am întreba ce caută ei acolo, dar vizitele au loc la ceas de seară, când e trecut de ora 20.00, uneori chiar 21.00. Mai mult ca sigur pun la cale metode de fraudare a alegerilor de anul viitor, având în vedere că și-au pus în funcțiile de directori de școli toți acoliții politice, iar anul viitor, aceștia vor fi președinți de secții de votare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?