Cuvânt la Duminica după înălţarea Sfintei Cruci

0
653


„Åži le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pînă ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu, venind întru putere.” Fiul lui Dumnezeu, Domnul și Mîntuitorul nostru, a ales să moară pe Cruce pentru că astfel a murit cu brațele deschise, îmbrățișînd lumea. Crucea e însăși descoperirea Dumnezeirii în Creație și în mîntuirea lumii. În toate se descoperă iubirea și crucea Dumnezeului Cel veșnic, Cel nezidit, pentru noi, zidirea lui. Suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Cu toate că omul, prin păcat, a căzut, chipul lui Dumnezeu a rămas întipărit în noi, iar prin aceasta suntem părtași existenței lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu-și ia înapoi nici darul și nici chemarea. Rămîne în noi taina chipului lui Dumnezeu, chipul Crucii. Cel ce dorește să urmeze Mîntuitorului trebuie să se unească în mod real cu El, dorind acest lucru în mod conștient. Trebuie să alegem înțelepciunea și bunătatea lui Dumnezeu, căci prin aceasta devenim liberi cu adevărat. Căci spune Scriptura: „Åži veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi!”. A se lepăda cineva de sine înseamnă a părăsi păcatul, cu tot ce presupune acesta. Mîndria, orgoliul, reprezintă începutul păcatului, de care trebuie să ne ferim cu strășnicie. Ca oameni suntem limitați, mărginiți, însă suntem chemați la îndumnezeire! Suntem zidiți, însă suntem aduși din neființă la viață de către Dumnezeu Cel Veșnic și, prin aceasta suntem chemați la nemurire. Creștinul curat simte că fundamentul existenței sale este Dumnezeu cel Atotputernic și de aceea „se leapădă de sine, luînd crucea Domnului” pe măsura puterilor lui. Prin cruce păcatul a fost răstignit și omorît. Jertfa nu este moarte, este taina iubirii și înseamnă a fi cu fața către Dumnezeu cel întreit: Tatăl Fiul și Duhul Sfînt. Numai despărțirea de Dumnezeu cădem în moarte. Adam a schimbat, prin păcat,  starea de jertfă, de iubire către Dumnezeu, în starea de moarte, dar Hristos, prin Cruce, a transformat moartea în jertfă. Toate cuvintele Lui de pe Cruce arată această transfigurare a morții în jertfă: „Părinte, iartă-le că nu știu ce fa!c”; „Mamă, iată fiul tău!”, „Iată mama ta!”; „Astăzi vei fi cu mine în rai!”. La fel: „Dumnezeu Meu, Dumnezeu Meu, pentru ce M-ai părăsit?”; „Mi-e sete”; „Săvîrșitu-s-a!”, adică prin Cruce săvîrșindu-se taina mîntuirii, și „Părinte, în mîinile Tale încredințez duhul Meu!”. Însă Evanghelia ce se va citi Duminică mai spune un cuvînt adînc: cine va voi să-și scape sufletul său îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mîntuitorul și pentru Evanghelie acela îl va scăpa. Aceasta înseamnă că nu ne putem  mîntui prin noi înșine, deoarece suntem creați dintru neființă de către Dumnezeu. Ne putem însă, mîntui, în și prin Iisus Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru. Lui să-I urmăm și pe El să îl ascultăm, după cuvîntul Tatălui celui fără de început de la Botezul Domnului! De accea se cuvine să avem dragoste unii față de alții și cu toții față de Dumnezeu, precum și Domnul are față de noi.

Dragostea de aproapele, cale spre desăvîrșire!

Prima trăsătură a dragostei, amintită de Sfîntul Apostol Pavel în Epistola I către Corinteni, este îndelunga răbdare. Omul iubitor rabdă mult. Rabdă șicanele și necazurile pe care i le provoacă oamenii, rabdă suferințele pe care Dumnezeu îngăduie să vină asupra lui, rabdă asaltul ispitelor ce-i vin de la diavolul și de la firea lui slabă. În atitudinea lui se aseamănă cu Iov cel mult răbdător, care a zis : « Gol am ieșit din pîntecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pămînt: Domnul a dat, Domnul a luat ; fie numel Domnului binecuvîntat ! » (Iov 1, 21). În cartea « Urmarea lui Hristos » scrisă de Toma de Kempis ni se dă un sfat înțelept : « Ceea ce omul nu poate îndrepta nici întru sine și nici în alții trebuie să rabde fără cîrtire, pînă ce Dumnezeu va rîndui altfel ». Se vede și o reciprocitate în această răbdare izvorâtă din iubire : « Sîrguiește-te să rabzi cu bărbăție cusururile și orice fel de slăbiciuni ale altora, căci și tu ai multe lipsuri pe care sunt nevoiți să le rabde alții ». Trebuie să avem răbdare cu neputințele altora. Pe toți Dumnezeu îi vrea îndreptați și mîntuiți. Toți au chipul lui Dumnezeu și sunt destinați să ajungă asemenea Lui. Momentan n-au ajuns la desăvîrșire. Sunt doar pe cale. Dumnezeu îi vede așa cum trebuie să ajungă și are răbdare cu ei pentru că sunt în stadiul de modelare, încă sunt pe calea despătimirii. Åži noi trebuie să avem răbdare cu semenii noștri, gîndindu-ne la ce vor fi. Dumnezeu îi vrea sfinți. Deocamdată sunt păcătoși și răi, dar trebuie să acceptăm gîndul că vor deveni sfinți și buni.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here