Sfînta Maria Magdalena era de loc dintr-un mic sat de pescari de pe țărmul vestic al lacului Ghenizaret numit Magdala. Aceasta s-a învrednicit ca să fie martoră a învierii Domnului nostru Iisus Hristos: „Åži înviind dimineața, în ziua cea dintîi a săptămînii (Duminică), Mîntuitorul Hristos S-a arătat întîi Mariei Magdalena.” Aceasta, mergînd, a vestit pe cei ce fuseseră cu El, adică pe Apostoli, care se tînguiau și plîngeau. Dar, înainte de a-i urma Domnului, ea a trăit cu frica de Dumnezeu și cu ascultarea poruncilor Lui, trecînd printr-o mare încercare: a fost posedata de șapte diavoli ( Marcu 16, 9;Luca 8, 2).
Cuprinsă de această boală și negăsindu-și nicicum odihna, ea află că Iisus Hristos ajunsese pînă în ținutul ei, după ce traversase Samaria și că atrăgea mulțimi multe după El, prin minunile pe care Le săvîrșea și prin învățătura Sa cea cerească. Plină de speranță, ea alergă spre El și, asistînd la minunea înmulțirii pîinilor și a peștilor, în număr suficient de mare pentru a hrăni peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se aruncă la picioarele Mîntuitorului și îi ceru să o conducă pe calea vieții veșnice. Izbăvită din aceasta încercare, ea renunță la bunurile sale și la orice lume pentru a-l urma pe Iisus, împreună cu Apostolii, Maica Domnului și alte femei pioase. După ce și-a terminat misiunea în Galileea, Mântuitorul Hristos a mers către Ierusalim, în ciuda avertismentelor primite din partea apropiaților, iar Maria Magdalena îl urma. Ea se împrieteni cu Marta și Maria din Betania. Atunci cînd Domnul eliberase un posedat care era mut o voce se ridică din mulțime și strigă: „Fericit pîntecele care Te-a purtat și sînul care Te-a alaptat!”( Luca 11, 27). Se presupune că era Maria Magdalena. Ea asistase și la învierea lui Lazăr, care îi întări credința sa în Fiul lui Dumnezeu. În timp ce ceilalți discipoli își abandonaseră Învățătorul în momentul arestării Sale, ea îl urmă pînă în curtea marelui preot, apoi la tribunalul lui Pilat, asistă la procesul Său nedrept, la Patimile sale și rămase lîngă Cruce, împreună cu Maica Domnului și cu Sfîntul Ioan Teologul (Ioan 19, 25). Åžtiind că nobilul sfătuitor Iosif din Arimateea săpase nu departe un mormînt nou în stîncă, ea se duse să îl găsească și îl convinse să îi cedeze acel mormînt pentru a-l îngropa pe cel omorît pe Cruce. Iosif obținu din partea lui Pilat autorizarea în acest sens și împreună cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol în ascuns al lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce și îl înfășură într-un giulgiu pentru a-l depune în mormînt. Venind, împreună cu cealaltă Marie, la mormânt pentru a unge din nou trupul Mîntuitorului, în ziua cea dintîi a săptămânii, li se descoperă Învierea Domnului. Văzând că mormîntul era gol, ea se duse la Petru și Ioan să îi anunțe, care alergară și ei la locul cu pricina. După plecarea celor doi discipoli, ea rămase singură lîngă mormînt întrebîndu-se cine putea să fi ridicat trupul (Ioan 20,11). Doi Ingeri înveșmîntați în alb se arătară atunci și o întrebară de ce plîngea. În timp ce le răspundea, Îngerii se ridicară dintr-odata, cu respect. Maria se întoarse și îl văzu pe Iisus care îi puse aceeași întrebare. Luîndu-l drept grădinarul locului, ea întrebă dacă El era cel care scosese trupul afară. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele său: „Maria”, recunoscînd glasul prea-iubitului său Domn, ea strigă: „Rabbuni!(Invatatorule)!” și voi să i Se arunce la picioare pentru a le săruta. Dorind să o aducă la o înțelegere mai profundă a stării în care se găsea Trupul lui după Înviere, Iisus îi spuse: „Nu mă atinge, pentru că încă nu m-am urcat la Tatăl!”. Åži o trimise să vesteasca „fraților” Săi ceea ce văzuse. Devenită pentru a treia oară „apostol al Apostolilor”, Maria Magdalena rămase cu apostolii și cu Maica Domnului, bucurîndu-se cu ei. Se povestește că Sfînta a părăsit apoi Ierusalimul pentru a se duce la Roma și a cere acolo dreptate împăratului Tiberiu pentru condamnarea nedreaptă pronunțată de Pilat. Revenită la Ierusalim, Maria Magdalena urmă învățătura Sfîntului Petru. La patru ani de la Înviere, în timp ce Maria Magdalena propovăduia cu Sfîntul Maxim vestea cea bună, au fost arestați și abandonați, împreună cu alți creștini, pe o corabie fără pânze sau vîsle. Mântuitorul Hristos avu, însă, grijă ca ambarcațiunea să ajungă nevătămată la Marsilia, în Galia. Aici, Maria Magdalena reuși să aducă la credința cea adevărată pe guvernatorul roman al provinciei și familia lui. Părăsind Galia, Sfînta Maria Magdalena își continuă misiunea în Egipt, Fenicia, Siria, Pamfilia și alte locuri, răspîndind peste tot buna mireasmă a lui Hristos. Ea petrecu o vreme la Ierusalim, apoi plecă la Efes unde îl regăsi pe Sfîntul Ioan Teologul, împărtășind cu el aceleași încercări și bucurîndu-se de învățăturile sale de inspirație dumnezeiască.
Mâna stângă a Sfintei, la mănăstirea Simonos Petra
La mutarea ei la Domnul, Maria Magdalena a fost îngropată într-o peșteră, loc unde s-au produs multe miracole. Apoape zece secole mai tîrziu, la anul 889, piosul împărat Leon VI cel Înțelept porunci să fie mutate la Constantinopol Moaștele Sfintei Celei Întocmai Cu Apostolii. El le făcu o primire evlavioasă, în prezența întregului popor și purtîndu-le pe umerii săi, ajutat de fratele său Alexandru, el se duse să le depună în partea stîngă a Altarului mănăstirii Sfîntul Lazar, pe care o ctitorise. Rezistînd peripețiilor istoriei, mîna stîngă a Sfintei Mironosițe, care emana o aromă dulce, e și astăzi cinstită cu închinare la mănăstirea atonita din Simonos Petra, care o cinstește pe Sfînta Maria Magdalena ca a doua sa fondatoare.
