„Pe cînd intra în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaș, rugîndu-L, și zicînd: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Åži i-a zis Iisus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutașul, răspunzînd, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvîntul și se va vindeca sluga mea. Că și eu sunt om sub stăpînirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: Du-te, și se duce; și celuilalt: Vino, și vine; și slugii mele: Fă aceasta, și face. Auzind, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atîta credință.”
„Åži zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în împărăția cerurilor. Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întune-ricul cel mai din afară; acolo va fi plîngerea și scrîșnirea dinților. Åži a zis Iisus sutașului: Du-te, fie ție după cum ai crezut. Åži s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela.”(Matei 8, 5-13) Sfînta Evanghelie ne vorbește despre un om care, deși sutaș în armata romană, avea credință în Dumnezeu cel care face minuni, în Dumnezeul creștinilor, Mîntuitorul Iisus Hristos. El a crezut temeinic că Mîntuitorul Iisus Hristos va putea să-i facă sluga sănătoasă și a venit cu smerenie, deși era o personalitate pământească, și nu s-a socotit vrednic să intre Iisus în casa lui și, chiar mai mult, nici n-a îndrăznit să dea ochii cu El. El a avut fapte, dar ce fapte mari! Căci făcuse o biserică în cinstea lui Dumnezeu, unde mergeau evreii și se închi-nau, iar cît privește credința lui, am văzut cum chiar Mîntuitorul s-a mirat. Domnul nostru Iisus Hristos se afla în al doilea an al vieții Sale publice. Toată lumea îl admira, chiar și păgînii, deoarece învățătura Sa, deși simplă, era luminoasă și rațională iar pu-terea supraomenească. Dar, mai presus de toate, Iisus era bun, milos către cei în suferință, îngăduitor cu cei slabi, milostiv cu cei săraci. Pentru toate acestea poporul Îl numea trimisul lui Dumnezeu – Mesia. Păgînii îl priveau pe tînărul profet ca pe un om extraordinar, de la care se puteau aștepta mi-nunile cele mai uimitoare. După ce termină Iisus pre-dica de pe munte, se sculă și trecu prin mijlocul mulțimii urmat de ucenicii Săi intrînd în Capernaum. Auzind sutașul că vine Domnul Hristos și știind cîte minuni săvîrșise, a ieșit înaintea Lui zicîndu-i: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci numai zi cu cuvîntul și se va vindeca sluga mea. Că și eu sunt om sub stăpînirea altora și am sub mine ostași și-i spun acestuia: du-te, și se duce; și celuilalt: vino, și vine; și slugii mele: fă aceasta, și face”. Acest căpitan păgîn, cu sinceritate și îndrăzneală militară, declară că nu se simte vrednic de a primi o personalitate așa de înaltă în casa sa. Smerenia acestui om era mare, dar și mai mare era credința lui, fiind unul din acei păgîni care înțelege cu inima și adoră pe Dumnezeul lui Israel. Cu banii săi a zidit marea sinagogă din Capernaum, ceea ce dovedește că era bogat și vedem că-și întrebuința bogăția făcînd multe milostenii, fapte rare pe atunci. Din aceste fapte s-a născut în inima lui bunătatea către oameni. El iubește pe sluga sa și o îngrijește la boală, în acele timpuri cînd alți păgîni îi priveau pe slugi ca pe niște vite. Sutașul trebuie să-L fi cunoscut pe Mîntuitorul cel puțin din auzite, căci aici, în Capernaum, unde locuia el, Iisus tămăduise pe un îndrăcit, însănătoșise pe soacra lui Petru și vindecase pe toți bolnavii din cetate. Lumina lui Hristos, care-i orbise pe iudeii cei pizmași, luminase pe cre-dinciosul păgîn roman. El crede în puterea Mîntuitorului și recunoaște în El pe cel ce deține puterea dumnezeiască. Smerenia acestui sutaș păgîn încununează toate virtuțile. El se socotește un mare păcătos și, de aceea, se crede nevrednic a se prezenta în fața Mîntuitorului. Iisus admiră credința lui și-l laudă în public: „Auzind, Iisus S-a minunat și a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atîta credință. Åži zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în împărăția cerurilor. Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plîngerea și scrîșnirea dinților. Åži a zis Iisus sutașului: Du-te, fie ție după cum ai crezut. Åži s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela”. (Matei, 8,5-13)”. Vedem, deci, că Mîntuitorul nostru, Iisus Hristos, în loc să-Åži atribuie minunile pe care le săvîrșea ca un Dumnezeu Atotputernic, le punea pe seama cre-dinței oamenilor. El, puternic în fapte și cuvînt, dezleagă pe cei stăpîniți de duhuri necurate, vindecă pe cei bolnavi, înviază morții, poruncește mării și vînturilor, și toate acestea le atribuie numai credinței: „Fie ție cum ai crezut!” zice sutașului care ceruse să-i vindece sluga bolnavă. El se miră de credința sutașului și de credința cananeencei zicînd: „O, femeie, mare este credința ta!” și, pretutindeni, vestește puterea și folosul credinței, arătând că totul este posibil prin credință.
Ofițerii romani mărturisesc pe Hristos!
Demn de remarcat este că în Noul Testament ofițerii romani sunt prezentați ca avînd roluri importante în evoluția evenimentelor. Astfel, pe Golgota, tot un sutaș păgân, Longinus, mișcat de cele ce se petreceau atunci când a fost răstignit Iisus, văzând el cum soarele se întunecă, cum se cutremură pământul și pietrele se despică, cum fulgerele și trăznetele sfîșie văzduhul, iar morții din morminte înviază, a strigat plin de credință: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”. În Cezareea Palestinei, cel dintîi păgîn care a fost întors la credință de Sfîntul Apostol Petru a fost tot un ofițer, centurionul Cornelie, despre care se spune că era evlavios, foarte milostiv și temător de Dumnezeu, rugîndu-se mult. Sfîntul Apostol Pavel a fost scăpat de la moarte de două ori de către gene-ralul Lisias.
