Vineri, în Săptămîna Luminată, Ortodoxia sărbătorește Izvorul Tămăduirii, un mare praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin. Astăzi se pomenește de minunata vindecare a unui orb, care și-a recăpătat vederea după ce și-a udat fața cu apa unui izvor situat într-o pădure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidită din ordin împărătesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul „Izvorul Tămăduirii”. La sărbătoarea de astăzi ne îndreptăm cu gîndul și cu inima mai ales spre Maica Domului, cea care s-a dovedit izvor al Dumnezeirii, prin nașterea Mîntuitorului.
În toate bisericile și mănăstirile din țară, după Sfînta Liturghie, se săvîrșește slujba de sfințire a apei (agheasma mică), după o rînduială specifică Săptămînii Luminate. Leon, viitorul împărat al Bizanțului (457-474), mergînd într-una din zile prin pădurile din preajma Constantinopolului, a întîlnit un orb care i-a cerut apă, căci era foarte însetat. Milos din fire, Leon a început să caute un izvor, intrînd tot mai adînc în desișul pădurii, dar, după multă osteneală, negăsind apă, s-a întors întristat. Atunci, a auzit un glas de sus: „Pătrunde, Leone împărate, mai adînc în pădure și luînd apă cu mîinile potolește setea orbului și apoi unge cu ea ochii lui și vei cunoaște cine sunt eu, care sălășluiesc aici de multă vreme!”. Urmînd îndemnul glasului care era, de fapt, al Maicii Domnului, orbul și-a recăpătat vederea, iar după ce Leon a ajuns împărat, potrivit proorociei Maicii Preacurate, a zidit o biserică, dîndu-i hramul „Izvorul Tămăduirii”, pe locul izvorului. Aici au urmat, apoi, neîncetate pelerinaje, izvorul tămăduitor vindecînd nenumărate boli. S-a tămăduit, între alții, Justinian împăratul (527-565), care, drept mulțumire, a refăcut biserica, deteriorată în timp de câteva cutremure. Istoria consemnează multe alte tămăduiri ale acestui izvor minunat, între care vindecarea împăratului Leon Înțeleptul (886-912) de piatră la rinichi, iar a soției sale, Teofana, de friguri cumplite; apa izvorului a vindecat, apoi, ulcere, cangrene, buba neagră, pelagră, albeața ochilor, idropică etc. Izvorul a rămas loc de pelerinaj neîntrerupt, săvîrșind vindecări miraculoase nu numai pentru creștini, ci și pentru musulmani. După Primul Război Mondial, statul turc a recunoscut binefacerea „apelor vindecatoare”, permițînd organizarea unei mă-năstiri, care este vizitată și în zilele noastre de mii de pelerini. În curtea ei, pavată cu marmură albă, se află mormintele patriarhilor ecumenici (inclusiv al lui Atenagora). Numirea inițială de „Izvorul Tămăduirii” a fost păstrată. Numele „Izvorul Tămăduirii”, în profunzimea înțelesului, este sinonim, așadar, cu cel al Bisericii, Locaș Sfînt, care izvorăște fără încetare harul tuturor vindecărilor, iar, mai presus de toate, harul mîntuirii.
Maica Domnului, Izvor al Tămăduirii
Faptul că Izvorul Tămăduirii se leagă de numele Maicii Domnului nu este întîmplător. Începuturile așezămîntului se datorează minunii săvîrșite prin puterea rugăciunilor ei, putere ce i-a fost dată de Mîntuitorul Hristos, Fiul ei și Dumnezeul nostru. De altfel, pentru vrednicia de a-L fi purtat în pîntece, Maica Domnului este numită în cult „Biserică sfințită și Rai cuvîntător”.
În Acatistele și Paraclisele închinate ei, întîlnim, de asemenea, expresii ca: „Bucură-te, casa Domnului” și „Bucură-te, biserică”, fapt care ilustrează conștiința creș-tinătății că ființa ei pămînteană, prin care s-a întrupat Hristos, poate fi asemănată cu Sfînta Bi-serică, în care El – Mîntuitorul lumii – sălășluiește, așa cum a sălășluit în pîntecele ei preacurat. Cît de mi-nunată este această zi de vineri din Săptămîna Sfintelor Paști, sărbătoare specială în cinstea Maicii Domnului, în care cîntările slujbei, cu evocări ale Învierii, se împletesc armonios cu cele care amintesc de minunile Maicii Domnului – Izvor al Tămăduirii. Părinții Bisericii au rînduit ca în această zi să se facă la sfîrșit și slujba sfințirii apei, care are o rînduială specială, structurată pe frumoasele cîntări ale Paștelui, dar conținînd și fragmente liturgice care pomenesc de Maica Prea Curată. Prin Izvorul Tămăduirii înțelegem două realități, în deplină comuniune: Biserica creștină, izvor nesecat al harului dumnezeiesc mîntuitor, și Maica Domnului, prin care S-a născut Hristos în lume și prin rugăciunile căreia ne izvorăsc nouă tămăduiri și mulțime de alte minunate binefaceri. Izvorul Tămăduirii ne arată puterea sa harică de a înfăptui mi-nuni cu ajutorul lui Dumnezeu, faptul ca ea este Maica celor care i se încredințează pentru a-i cere ajutorul, că este Rugătoarea și Mijlocitoarea noastră înaintea lui Hristos, după cum o numește Sfînta noastră Biserică. „Prea Curată Născătoare de Dumnezeu, care ai născut în chip negrăit pe Cuvîntul Tatălui Cel mai înainte de veci, deschide-mi gura, Preacinstită, ca să te măresc grăind: „Bucură-te, Izvorule al bucuriei celei negrăite și izgonitoare a tuturor bolilor!”
