Cuvioasa Maria Egipteanca s-a născut în Egipt, după cum îi spune și numele. Încă de la vîrsta de 12 ani, s-a despărțit de casa părintească și a mers în Alexandria. Cum era tînără și frumoasă a căzut într-o desfrînare fără sațiu, încît s-a făcut ademenitoare multor suflete de bărbați tineri și bătrîni. Însă, după șaptesprezece ani în acest fel de viață, Dumnezeu i-a întins o mînă de ajutor, astfel că aceasta s-a întors la pocăință, nevoință peste fire și neasemuită sfințenie. Astfel, dorind să se închine lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Domnul și Mîntuitorul nostru, Cuvioasa Maria Egipteanca a mers la Ierusalim, vînzîndu-și trupul corăbierilor, drept plată de călătorie. Încercînd să se apropie de lemnul Sfintei Cruci, s-a întîlnit cu o Putere nevăzută, care o respingea afară din biserică și n-o lăsa să intre. Åži, încercînd de mai multe ori fără să izbutească să intre în biserică, și-a dat seama de viața ei păcătoasă și așa a început plînsul și pocăința Mariei.
Văzînd așa, a promis Preacuratei Fecioare Maria că, dacă o va lăsa să intre și să se închine Sfintei Cruci, își va schimba viața. Astfel, și-a văzut împlinită dorința și și-a ținut făgăduința. Avînd trei pîini uscate drept merinde, a trecut Iordanul și s-a afundat în pustie. Nevoințele ei au fost multe și grele: lacrimile neostoite, postul, rugă-ciunea, goliciunea trupului în frig și în arșita soarelui. Åži așa a trăit 47 de ani în aspră pocăință, în încercări și ispite, aflînd mîntuirea. Åži atît s-a înălțat deasupra patimilor, încît trecea și apa Iordanului pe deasupra iar cînd sta la rugăciune se înălța în sus, ca de un cot de la pămînt, neavînd alt martor decît pe Dumnezeu, iar la sfîrșitul vieții, pe dumnezeiescul ei duhovnic, Sfîntul Zosima. Nu s-a luptat atît cu asprimile deșertului, deși nu vor fi fost puține, cît mai ales cu amintirile ispititoare ale trecutului. După cei 47 de ani de pocăință, Dumnezeu a rînduit ca ea să-l întîlnească pe Zosima, un duhovnic bătrîn și îmbunătățit, căruia s-a spovedit și care, mai apoi a împărtășit-o cu Sfintele Taine. Atunci cînd bătrînul i-a pus, la un moment dat, întrebarea: „ți-a fost greu, maică?”, ea a răspuns că cel mai greu i-a fost să lupte, după cuvintele ei, „cu poftele nebunești, căci, zice ea mai departe, doream cărnurile și peștii Egiptului, băutura de vin… Mă chinuiau pofta cîntecelor desfrînate și focul care se aprindea înăuntrul nefericitei mele inimi… Dar mă duceam cu mintea la icoana Născătoarei de Dumnezeu, chezășuitoarea mea, și plîngeam în fața ei. Iar după ce lăcrimam îndeajuns, peste potopul de gînduri venea o pace statornică”. Åži așa, biruind firea omenească, prin nevoința ei și cu harul lui Hristos, și dobîndind îngerească petrecere, cea mai presus de om, încă din lumea aceasta, Sfînta Maria Egipteanca s-a mutat la Domnul, în vîrstă de 76 de ani, în anul 431, în vremea împăratului Teodosie cel Tînăr. Astăzi, ca și atunci, pentru oricare dintre noi este posibilă întoarcerea de la cele rele, pentru a ne bucura, precum Maria, de pace sufletească statornică. Lupta nu este, însă, ușoară, deoarece deși nu ne mai refugiem în vreun loc pustiu, trăim drama singurătății lumii de astăzi. Sfînta Biserică a rînduit să se citească următoarea pericopă evanghelică în cinstea Cuvioasei Maria Egipteanca: „Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănînce cu el. Åži intrînd în casa fariseului, a șezut la masă. Åži iată era în cetate o femeie păcătoasă și, aflînd că șade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Åži, stînd la spate, lîngă picioarele Lui, plîngînd, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, și cu părul capului ei le ștergea. Åži săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Åži văzînd, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar ști cine e și ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Åži răspunzînd, Iisus a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune, zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavînd ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amîndoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzînd, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Åži întorcîndu-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de cînd am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sînt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește. Åži a zis ei: Iertate îți sînt păcatele. Åži au început cei ce ședeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă și păcatele? Iar către femeie a zis: Credința ta te-a mîntuit; mergi în pace. Amin.” (Luca, VII, 36-50)
Predica de pe munte: Fericirile
„Văzând mulțimile, Iisus S-a suit în munte, și așezându-se, ucenicii Lui au venit la El. Åži deschizându-și gura, îi învăța zicând: Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, că a lor este împărăția cerurilor. Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea. Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri, că așa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi.(…) Căci adevărat zic vouă: înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.”(Matei5,1-12)
