Nu este adevărat că Baciu, Adrian Baciu, se pricepe la fotbal așa cum ne pricepem noi în domeniul energiei nucleare. Cică junele pedelist a debutat, zilele trecute, ca fotbalist, în Campionatul ligii a IV-a, cu echipa GRIN VILIGI Ploscuțeni, pe care o și manageriază. Oamenii răi spun că Baciu le-a purtat ghinion coechipierilor chiar din primul meci, căci echipa sa a pierdut cu scorul de 0-1 partida disputată cu Unirea Pufești.
Acum începe comicul situației: la un moment dat, arbitrul a fluierat un henț și a dictat aruncare de la marginea careului. Viitorul Mutu al Ploscuțeniului, nimeni altul decât Adrian Baciu, s-a repezit ca un apucat spre poarta adversarilor, de toți jucătorii se uitau la el cu gura căscată. Imediat și-au dat seama ce se întâmplase: Baciu a crezut că s-a dictat penalty, așa că se grăbea să-l execute chiar el.
Oare chiar așa de greu o fi să confunzi o aruncare de la margine cu un penalty? Din câte se pare, da…