Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Cuvânt de Bunavestire


„Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Åži intrînd îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvîntată ești tu între femei. Iar ea, văzîndu-l, s-a tulburat de cuvîntul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Åži îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Åži iată vei lua în pîntece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său.”

„Åži va împărăți peste casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfîrșit. Åži a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? Åži răspunzînd, îngerul i-a zis: Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfîntul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Åži iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrînețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Åži a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău! Åži îngerul a plecat de la ea. Åži în acele zile, sculîndu-se Maria, s-a dus în grabă în ținutul muntos, într-o cetate a seminției lui Iuda. Åži a intrat în casa lui Zaharia și a salutat pe Elisabeta. Iar cînd a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pîntecele ei și Elisabeta s-a umplut de Duh Sfînt. Åži cu glas mare a strigat și a zis: Binecuvîntată ești tu între femei și binecuvîntat este rodul pîntecelui tău. Åži de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pîntecele meu. Åži fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul.”. Cuvintele „Iatã roaba Domnului, fie mie dupã cuvîntul Tãu”, spuse plinã de credințã, cu umilințã și cu o nevinovãție supraomeneascã de către Fecioara Maria era rãspunsul așteptat, cuvîntul de iubire dorit și cerut de Dumnezeu, cuvînt puternic care a  deschis cerul și a atras pe Dumnezeu pe pãmînt, fãcînd din Fecioara Maria cortul cel viu al Dumnezeirii, umplîndu-se de nespuse daruri. În acel moment, miresmele raiului au început sã izbucneascã din crinul pe care arhanghelul îl dete Fecioarei. Iar Duhul Sfînt, prin fulgerele cele luminoase ale razelor, a strãbãtut ca razele soarelui prin geam, în pîntecele Fecioarei. Åži astfel, Cuvîntul lui Dumnezeu, Iisus Hristos s-a întrupat în pîntecele ei cel Fecioresc. Cînd Dumnezeu a creat lucrurile vãzute și pe cele nevãzute a zis: „Sã fie”, și îndatã s-a fãcut tot universul. Tot așa și Fecioara Maria a zis: „Fie mie dupã cuvîntul Tãu”, și s-a sãvîrșit taina întrupãrii lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevãrat din Dumnezeu adevãrat. Cuvîntul de umilințã și de supunere desãvîrșitã al Sfintei Fecioare Maria ne-a adus mîntuirea. Dacã Adam a fost capul omenirii celei vechi, Mîntuitorul Hristos este începutul omenirii celei noi. Fecioara Maria este cu adevãrat plinã de daruri și este comoara tuturor darurilor duhovnicești ale Duhului Sfînt. De aceea Sfînta  Fecioarã Maria este împãrãteasa îngerilor, a cerului și a pãmîntului. Dar mai presus de toate darurile pe care le avea Fecioara, era smerenia, cãci ea a zis cãtre înger: „Mărește sufletul meu pe Domnul. Åži s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mîntuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic și sfînt este numele Lui.  Åži mila Lui în neam și în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu brațul Său, risipit-a pe cei mîndri în cugetul inimii lor. Coborît-a pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămînzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară deșerți. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, ca să-și aducă aminte de mila Sa. Precum a grăit către părinții noștri, lui Avraam și seminției lui, în veac. 

Rugăciune către Preasfînta Născătoare de Dumnezeu

„Fecioară Stăpînă Născătoare de Dumnezeu, știu, cu adevărat, că nu se cuvine ca eu, cel atît de păcătos să privesc icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea fecioară, dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om ca să-i cheme pe cei păcătoși la pocăință, pentru aceasta îndrăznind și eu, mă apropii de tine, cu lacrimi rugîndu-mă. Primește această mărturisire a greșelilor mele cele multe și grele și o du unuia născut Fiului tău și Dumnezeu, rugîndu-te Lui ca să fie milostiv către păcătosul meu suflet. Că pentru mulțimea fărădelegilor mele sînt oprit a căuta la Dînsul și a cere iertare. De aceea, numai la sprijinul tău alerg, Născătoare de Dumnezeu, eu cel păcătos și nevrednic, cel ce m-am nemilostivit mai mult decît bogatul, cel ce sînt slugă lacomă, vas al gîndurilor rele și străin de fapta bună. Miluiește-mă pe mine cel smerit, milostivește-te de mine cel neputincios. Nu te întoarce de către suspinul meu și nu lepăda durerea inimii mele. Călătorind eu, împreună călătorește cu mine, priveghind, întărește-mă, necăjindu-mă mîngîie-mă, slăbind la suflet, întărește-mă, îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruiește, nedreptățit fiind de alții, izbăvește-mă, spre moarte primejduindu-mă, degrabă apucînd, scoate-mă. Așa preabuna Stăpîn[, Născătoare de Dumnezeu, ascultă nevrednica mea rugăciune că prin tine se mîntuiește toată firea pămîntească, lăudînd și binecuvîntînd pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?