Îmbrăcat într-o nuanță aprinsă de roșu, capabilă să atragă toate privi-rile asupra sa, recent lansatul G-Power Typhoon S creează un impact nimicitor asupra celorlalte SUV-uri de pe planetă, mulțumită celor 725 cai putere și unui wide-body kit vulgar cu care se laudă. La început, a fost BMW X6 M. Un SUV cu motor V8 twin turbo, de 4.4 litri, capabil să livreze celui aflat la volan nu mai puțin de 555 cai putere. Mai mult decât un Porsche Cayenne Turbo S. Mai mult decât oricare alt SUV de serie de pe planetă. În concluzie, accelerația de la 0 la 100 km/h în numai 4.7 secunde nu ar trebui să mai mire pe nimeni. Dar ce se întâmplă atunci când cel mai puternic și cel mai rapid SUV de serie din lume face cunoștință cu cea mai sărită-de-pe-fix companie de tuning de pe planetă? Rezultă una-două ediții introductive, după care dăm nas-în-nas cu o adevărată bestie pe patru roți. O bestie pe numele ei G-Power Typhoon S.
***
Este foarte adevărat, cu un astfel de tratament se poate lăuda și impresionantul BMW X5 M, însă momentul de glorie îi revine acum excentricului X6 M. Drept urmare, mo-delul bavarez a fost injectat sub capotă cu un surplus considerabil de putere, provenit dintr-o unitate de control optimizată, căreia i s-au alăturat o nouă admisie, un nou sistem de evacuare, noi șerpișori și alte mici ajustări. Cifrele? Ei bine, acesta pare un capitol sensibil pentru impunătorul G-Power Typhoon S. Avem nu mai puțin de 725 cai putere, acompaniați de aproape 900 Nm (890 Nm, mai exact). De asemenea, avem 4.2 secunde pentru accelerația de la 0 la 100 km/h, în timp ce viteza maximă depășește bariera celor 300 km/h. Iar dacă aceste cifre nu sunt îndeajuns, compania germană ne oferă și prețul acestei creșteri de putere – nu mai puțin de 13.526 euro. Runda a doua ne aduce față în față cu modificările operate asupra exteriorului, care îți vor scoate din buzunar alți aproape 16.000 euro. Pentru că, nu-i așa, un BMW X6 M nu poate fi considerat un adevărat G-Power Typhoon S până ce nu este înzestrat și cu vulga-rul wide-body kit (preț de pornire: 6.990 euro), respectiv cu jantele Silversone RS pe 23 inci (8.865 euro; jantele vin la pachet cu pneuri Michelin pe 315/25 ZR 23). La final, un set de arcuri sport coboară garda la sol cu aproximativ 30 milimetri, viitorii clienți putând opta și pentru un interior îmbrăcat într-o combinație piele/alcantara.