Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ajutor pentru femeia cu viaţă de câine


Impresionați de situația dramatică a Irinei, femeia cu viață de câine despre care cotidianul nostru a relatat pe larg în ediția de ieri, focșănenii n-au întârziat să îi aducă primele ajutoare. Astfel, Irina a primit 100 de lei din partea unui tânăr care a dorit să-și păstreze anonimatul precum și alimente și haine din partea lui Ionuț Simion, din Focșani. Oamenii i-au dăruit totodată și cuvinte de încurajare care au determinat-o pe Irina să conștientizeze că nu este singură. Totodată, ieri, specialiștii Serviciului Public Local de Asistență Socială Focșani din cadrul Primăriei Focșani s-au sesizat din oficiu și au promis că astăzi o vor contacta pe biata femeie și vor demara formalitățile necesare astfel încât aceasta să beneficieze de serviciile care s-o readucă la linia de plutire. Reamintim că Irina supraviețuiește de câțiva ani, uitată de ai săi, fără să aibă niciun ban de nicăieri. Locuința sa a fost debranșată de la curent electric, apă și căldură. Doar printr-un miracol a reușit să supraviețuiască gerurilor cumplite care au fost în această iarnă, dormind în apartamentul ca un congelator și petrecându-și zilele ghemuită pe scările din fața blocului său. Oricine dorește să o ajute se poate adresa redacției noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?