Protocolul de alianță dintre Partidul Conservator și Partidul Național Liberal a fost semnat, ieri, la Palatul Parlamentului, în prezența conducerilor celor două formațiuni. Pentru constituirea alianței au votat, anterior, conducerile celor două formațiuni. În timp ce conservatorii au votat în unanimitate pentru alianța de centru-dreapta, la PNL au existat trei voturi împotrivă și o abținere.
Liberalii și conservatorii au decis, în document, ca denumirea noii construcții politice să poarte numele de „Alianța de Centru – Dreapta Partidul Național Liberal-Partidul Conservator”, cu denumirea prescurtată ‘ACD’, având ca semn permanent o săgeată înscrisă în pătrat sub care se află denumirile prescurtate ale celor două partide PNL-PC.
Partidele membre ale Alianței nu vor iniția sau accepta trecerea de la un partid la altul a membrilor celor doua partide și, în toate situațiile, deciziile organismelor de conducere ale Alianței se iau prin consens.
Documentul stipulează că deciziile Alianței sunt publice, dar dezbaterile în forurile de decizie ale Alianței sunt confidențiale până la luarea unei decizii. De asemenea, conflictele publice între membrii partidelor, precum și atacurile publice împotriva unor colegi sau a unui partid din Alianță nu sunt permise. Miniștrii și ceilalți reprezentanți ai Alianței în administrația publică centrală sau în structurile deconcentrate ale acesteia nu pot adopta poziții publice polemice față de deciziile luate de colegi în domeniile proprii de competență.
Consiliul Național de Conducere – CNC – este format din câte 4 reprezentanți ai conducerilor celor doua partide, desemnați și revocați potrivit procedurilor interne ale fiecărui partid.