Inspectori şcolari şi directori fără concurs

0
768


Niciunul dintre inspectorii care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ) Vrancea nu a susținut concurs pentru ocuparea funcțiilor, toți fiind numiți prin detașare, în interesul învățământului vrâncean. Toți inspectorii pot rămâne în funcții până la următorul concurs, dar nu mai târziu de 31 august 2011.Ultimul concurs pentru inspectorii școlari a fost organizat în toamna anului 2008.
În rândul directorilor de școli, doar 52 sunt numiți prin concurs, iar 75 sunt numiți cu detașare. Situația se va schimba din ianuarie 2011, când altor 10 manageri le vor expira mandatele. Directorii de unități școlare care au susți-nut concurs în ianuarie 2007 le vor expira mandatele la începutul lunii ianuarie anul viitor și ar putea să își piardă fotoliile. Astfel, Aurelia Neagu, director al Colegiului Național „Al. I. Cuza”, Viorica Jeni Moldovianu, director al Liceului de Artă „Gh. Tattarescu”, Vasile Lupu, director al Colegiului Tehnic „Ion Mincu” și Florin Iamandei, director al Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea”, se află pe lista celor cărora le vor expira mandatele de manageri. Pe aceeași listă se mai află Costache Lupu, director al Colegiului Tehnic „Edmond Nicolau”, Mihaela Ho-reangă, director al Colegiului Tehnic „Gh. Asachi”, Petru Dinicu, director al Liceului Teoretic „Emil Botta” din Adjud, Maria Bârlă, director al Colegiului Tehnic „Gh. Balș” din Adjud, Åžtefan Mocanu, director al Grupului Åžcolar din Mărășești și Vasilica Zaharia, director al Grupului Åžcolar Agricol din Odobești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here