Directoare nouă la Şcoala „Duiliu Zamfirescu“

0
1094


Mitrița Dumitrache va conduce Åžcoala „Duiliu Zamfirescu” din Focșani până la următorul concurs, dar nu mai târziu de 31 august 2011. Stan Rogoz, șeful Inspectoratului Åžcolar Județean (ISJ), a semnat ieri demisia lui Laurențiu Å¢ibrea, locul său fiind preluat de Mitrița Dumitrache. Aceasta este soția fostului inspector de geografie, Ion Dumitrache, și a fost numită în funcție, potrivit unor surse din cadrul școlii, doar din considerente politice, nicidecum de competență. Mitrița Dumitrache este absolventă doar de doi ani a Universității private „Spiru Haret”, iar experiența ei în domeniul managementului educațional este zero. Asta în vreme ce Laurențiu Å¢ibrea a obținut prin concurs două mandate consecutive de director al Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” și este printre puținii directori din județ care face doctoratul în domeniul managementului educațional, cu tema „Descentralizarea învățământului românesc.
Înlocuirea lui Å¢ibrea cu Dumitrache nu poate fi explicată decât dacă avem în vedere considerente politice. Cea din urmă cântă cum îi cere Stan Rogoz, căruia îi vin ordinele de la PD-L.
Cadrele didactice de la Åžcoala „Duiliu Zamfirescu” se tem că noua directoare va duce unitatea de învățământ „spre dezastru” și că își va pierde prestigiul pe care îl are în prezent.
Lui Å¢ibrea i-a expirat mandatul de director pe 8 decembrie. Imediat după ce i-a fost prelungit, i s-a cerut să-și prezinte demisia, în caz contrar urmând a fi controlat la sânge.
Directorul Åžcolii „Duiliu Zamfirescu” susține că, anterior acestui episod, a vrut de mai multe ori să-și dea demisia, pentru că, spune el, dorea să își reia activitatea la catedră. Numai că nu i-a fost acceptată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here