Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în jurul anului 280 d. Ch., în localitatea Patara, din Mira Lichiei Asiei Mici, din pãrinți înstãriți și ca nepot de episcop. Numele de Nicolae înseamnã biruitor de popor. Dupã o creștere aleasã în familie, într-o curãție cu adevãrat cereascã, tânãrul Nicolae frecventeazã școlile timpului, reușind sã-și însușeascã o culturã aleasã și o experiențã de viațã deosebitã. Sfântul Ierarh Nicolae a fost cel mai blând ierarh al Bisericii și unul dintre cei mai pricepuți cârmuitori ai acesteia. Marea sa credințã a fost în acord cu faptele și viața lui pe care le-a pus în slujba semenilor și a binelui tuturor.
Rugãciunea zilnicã a Sfântului Nicolae era ajutorarea celor aflați în necazuri. Meditația sa era imnul dragostei: „dacã mi-aș însuși toatã știința acestei lumi, dacã aș cunoaște toate limbile oamenilor și aș înțelege graiul îngerilor, dacã n-am dragoste, nimic nu sunt!” ( I Corinteni 13, 13 ). În strãfundurile ființei Sfântului Nicolae domnea bunãtatea și cinstea, iar gândirea sa era o lacrimã pentru a vedea pe oameni fericiți. Fiind pãtruns de dragostea de a sluji lui Dumnezeu, tânãrul Nicolae își pregãtea simțirea. Vinde averile moștenite și pleacã la Ierusalim, unde odinioarã, pe drumul Golgotei, Împãratul veacurilor vãrsa lacrimi și sânge pentru izbãvirea omenirii întregi și a împãcãrii Cerului cu Pãmântul, în noul Eden. Dupã ce își depune ofranda sufletului sãu, sinceritatea, pe piatra de mormânt de unde a înviat Domnul, tânãrul transfigurat pornește pe calea adevãrului, la fel ca magii de odinioarã. Hainele sale scumpe rãmân nevoiașilor de la ușa peșterii Betleemului, îmbracã pe cei goi, se resemneazã cu leproșii și cu cei cuprinși de boli incurabile, ajutã pe cei neputinciși și plânge cu cei necãjiți și infirmi. Inima Sfântului Nicolae era staulul milei și dreptãții, sufletul sãu ardea de dragostea slujirii omului. Împotriva nedreptãții și câștigului urât se ridicã forța moralã a tânãrului Nicolae care își consacrase viața slujirii adevãrului prin harul Sfântului Duh. Avea 23 de ani când și-a plecat capul sub mâna cuviosului și smeritului episcop Nicolae. El vedea în faptele preoției topirea rãutãții lumii, buzele preotului trebuie sã respecte știința, din gura lui se așteaptã învãțãtura curatã, fiindcã este sol al lui Dumnezeu și vas cinstit al minunii. Autoritatea lui Nicolae crește tot mai mult: o femeie bolnavã se vindecã prin atingerea de hainele lui. De acum începe pelerinajul la acest sfânt. Murind episcopul din Mira, poporul credincios îl roagã sã primeascã episcopia, însă el refuzã, recunoscând cã este nevrednic de arhieria lui Hristos. Însã, Sfântul Metodie al Constantinopolului îl sfãtuiește sã se supunã și ca urmare este uns ierarh al Bisericii. Tânăr fiind, ajută familia unui tată văduv cu trei fete, care nu aveau din ce trăi. Sfântul aruncă în camera cinstitelor fete câte o pungã de aur la fiecare și astfel pericolul pãcãtuirii este înlãturat, iar rugãciunile sale au adus tineri serioși, înjghebându-se astfel trei familii curate și de nãdejde. Sfântul Nicolae se aratã în foarte multe cazuri marinarilor tineri și cãlãtori, de atunci fiind ocrotitorul celor ce cãlãtoresc pe mare sau pe uscat, iar azi și celor care cãlãtoresc pe calea aerului. Dar lucrarea celui rãu se aratã însã, împãrații Dioclețian și Maximilian încep persecuțiile împotriva creștinilor. Este pârât și Sfântul Nicolae, care este târât în temnițã, supus la foame, sete și bãtãi. Cetatea se revoltã, dar mulțimea este înãbușitã în sânge de romani. Creștinii cautã atunci salvarea Sfântului Nicolae dar nu reușesc. Un credincios de-al sãu pãtrunde în temnițã și vrea sã-l scoatã, însã Sfântul refuzã. Murind prigonitorii, creștinismul sub împãratul Constantin cel Mare capãtã libertate și astfel se restabilește și pacea Bisericii. La Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, printre cei 318 pãrinți care au condamnat erezia lui Arie s-a aflat și blândul pãrinte Nicolae. Reîntorcându-se acasã, Sfântul Nicolae începe din nou apostolatul.
Mâna Sfântului Nicolae se află la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București!
Sfântul Nicolae este cunoscut în toatã lumea ca ocrotitor al copiilor și tinerilor, aducãtor de daruri bogate și patron al familiei neîntinate. Folclorul românesc din strãbuni i-a închinat colinde, datini și imne, Sfântul Nicolae fiind mesagerul lui Moș Ajun și înaintemergãtorul lui Moș Crãciun. Potrivit tradiției, luna decembrie este luna cadourilor, patronatã de Sfântul Nicolae, cel de la care a pornit totul. Sfântul este cel care a împãrțit totul celor aflați în nevoi, plecând din aceastã lume cu sufletul curat, dar lãsând inimilor îndurerate balsamul sfințeniei. Aflat în culmea experienței sale duhovnicești, trupul sãu chinuit de prigonitori, slãbit de suferințã, lovit de cei fãrã de lege, atins de ploi și viscol, Sfântul Nicolae a trecut la Domnul în ziua de 6 decembrie 342. Cu ochii mari și senini a scrutat cerul care i-a dat harul facerii minunilor, iar inima sa blândã, largã și miloasã a rãspândit mir sfânt din trupul sãu curat. El va mângâia sufletele îndurerate atât timp cât va fi evlavie creștinã și viațã omeneascã. Moaștele Sfântului Nicolae au fost depuse în locașul bisericii din Mira. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a cumpãrat mâna Sfântului și a adus-o la București. Așa a dorit Milostivul Nicolae, ca mâna sa dreaptã plinã de daruri și binecuvântãri sã fie pe meleagurile unde și-a fãcut ascultãrile aflându-se astãzi la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. Să ne rugăm bunului Nicolae să fie rugător pentru noi, cei nevrednici, înaintea tronului Împăratului nostru Hristos!
