Împlinindu-se trei ani de la nașterea Preacuratei Fecioare Maria, drepții ei părinți, Ioachim și Ana, și-au adus aminte de făgăduința lor, ca să dea în dar lui Dumnezeu pe cea dintâi născută a lor, dorind astfel să-și respecte cuvântul dat. Ioachim și Ana au chemat toate rudele lor din Nazaret, care erau de neam împărătesc și arhieresc, și, aducând și fecioare tinere, au pregătit făclii multe și au împodobit pe Preacurata Fecioară Maria cu podoabă împărătească.
Astfel, cu cinste și cu slavă a fost dusă la biserica Domnului, preanevinovata copilă, nu numai de oameni, ci și de îngeri. Așa cum, odinioară, chivotul Legii vechi a fost adus în templu cu mare cinste, adunându-se tot poporul lui Israel, așa și Fecioara Maria a fost cinstită, ca fiind cea care avea să nască pe Mântuitorul Hristos. Atunci când a fost dus chivotul Legii în biserica Domnului, a mers înainte împăratul cel pământesc, dumnezeiescul prooroc David. După povestirea Sfântului Teofilact, Preasfânta Fecioară a fost întâmpinată cu cântări de preoții care slujeau în biserică, ca cea care avea să fie Maica Arhiereului cel Mare, Care a străbătut cerurile. Erau acolo, după cum scrie Sfântul Ieronim, cincisprezece trepte la intrarea în biserică, după numărul celor cincisprezece psalmi ai treptelor, și la fiecare din acele trepte se cânta câte un psalm de către preoții și leviții care intrau în slujbă. Drepții părinți au pus pe Fecioara Maria pe treapta cea dintâi, iar ea îndată, a alergat pe trepte foarte repede, neajutată de nimeni. Ajungând la treapta cea de sus, a stat acolo, primind întărire prin puterea lui Dumnezeu cea negrăită. Căci încă mică fiind, a început Domnul a arăta într-însa puterea Sa cea mare, ca să înțeleagă cât de mare va fi în dar, când va veni în vârsta cea desăvârșită. Astfel a fost dusă în biserica Domnului Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria. Atunci arhiereul Zaharia a făcut un lucru neobișnuit, care a mirat pe toți, ducând pe Fecioara Maria în Sfânta sfintelor, după a doua catapeteasmă, unde era chivotul Legii. Aici nu numai femeilor, dar nici preoților nu le era îngăduit a intra, cu excepția arhiereului, care avea voie doar o dată pe an. Acolo i-a rânduit arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune, în timp ce restul fecioarelor se rugau între biserică și altar, după cum spun Sfântul Chiril Alexandrinul și Grigore de Nissa. Nu aveau voie fecioarele să se apropie de altar, fiindu-le interzis de arhiereu. Drepții părinți au adus și daruri lui Dumnezeu, jertfe și arderi de tot. Åži, fiind binecuvântați de arhiereu și de tot soborul preoțesc, s-au întors la casa lor cu toate rudele și au făcut ospăț mare, veselindu-se și mulțumind lui Dumnezeu. Sfântul Epifanie spune că se dădea Preacuratei Fecioare, ca și celorlalte fecioare, hrana cea obișnuită de la biserică, dar ea o dădea săracilor străini, pentru că era hrănită cu pâine cerească. Dar crescând și deprinzându-se cu scriptura și cu lucrul mâinilor, mai mult zăbovea la rugăciune, decât la lucru. Ea avea obicei să se roage toată noaptea și cea mai mare parte a zilei. La rugăciune intra în Sfânta Sfintelor, iar la lucrul mâinilor se întorcea în locașul său, pentru că nu era îngăduit să se lucreze în Sfânta Sfintelor și nici să se aducă ceva acolo.
Sfânta Fecioară se ruga neîncetat
Sfânta Fecioară și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale de la biserică rugându-se, după a doua catapeteasmă, în cortul cel dinăuntru. Pentru aceasta, toți învățătorii spun că Preacurata Fecioară a trăit efectiv până la doisprezece ani în Sfânta Sfintelor, de unde ieșea doar pentru scurt timp. Ieronim descrie astfel viața ei din tinerețe: „Fericita Fecioară, încă din pruncia sa, când era în biserică cu celelalte fecioare de o vârstă cu sine, își petrecea viața foarte cu rânduială. Pentru că de dimineață până la al treilea ceas din zi, stătea la rugăciune; iar de la al treilea ceas până la al nouălea, se îndeletnicea cu lucrul mâinilor sau cu citirea cărților sfinte. De la al nouălea ceas, iarăși își începea rugăciunea, de la care nu înceta, până când nu i se arăta îngerul, dintr-ale cărui mâini se obișnuise a-și primi hrana. Åži așa mereu tot mai mult sporea în dragostea lui Dumnezeu”. Astfel a fost viața ei în feciorie. Din zi în zi crescând și întărindu-se cu duhul, creștea într-însa și viața cea cu nevoință, cu iubire de osteneală și rugăciune, desãvârșindu-se pe cãile înaltelor virtuți bineplãcute lui Dumnezeu: credincioșie, bunãtate, gingãșie, puritate moralã și înțelepciune. Să fie dar Preasfintei și Celei de o ființă și nedespărțitei Treimi, slavă și mulțumire, iar Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cinste și laudă, de la toate neamurile în veci. Amin.
