Încă un număr de telefon pentru copiii abuzaţi

0
112


Persoanele care știu că un copil este abuzat pot suna la numărul 116111 pentru a face o sesizare în numele micuților. Campania „Când eu nu pot să vorbesc…sună tu la 116.111 și vorbește despre suferința mea” are ca scop creșterea gradului de implicare a populației în semnalarea cazurilor de încălcare a drepturilor copilului la telefonul 116.111, serviciu gratuit gestionat de Asociația Telefonul Copilului. Numărul de telefon 116.111 nu se substituie apelului unic de urgență 112 ci vine în sprijinul cetățenilor care pot primi, astfel, în plus, informații și consiliere în domeniul drepturilor copilului. Asociația Telefonul Copilului este o organizație neguvernamentală non-profit, al cărei scop este acela de a proteja copiii împotriva oricărei încercări de încălcare a drepturilor lor, împotriva oricărei forme de abuz. Este activă în domeniul protecției drepturilor copilului șapte zile din șapte, între orele 8.00-20.00 răspunde apelurilor copiilor, părinților, tuturor cetățenilor.

„Casa de Copii nu e acasă”

Asociația Telefonul Copilului a fost înființată în anul 2006, după finalizarea funcționării serviciului 0800 8 200 200, timp de cinci ani, în cadrul programelor Phare finanțate de Uniunea Europeană, fiind promovat prin interme-diul campaniilor „Casa de Copii nu e acasă” și „Drepturile copilului sunt lege”.
În luna iulie 2008, Asociației Telefonul Copilului, în parteneriat cu Romtelecom, i-a fost acordată de către Autoritatea Națională pentru Comunicații (ANC), licența pentru implementarea numărului unic european de asistență pentru copii, 116 111. Începând cu data de 1 octombrie 2008 acesta a devenit funcțional la nivelul întregii țări, în rețeaua Romtelecom. România a fost a treia țară din Uniunea Europeană care a pus la dispoziția copiilor acest număr unic. Apelând telefonul copilului pot fi primite informații cu privire la promovarea și respectarea drepturilor copiilor, consiliere dar și îndrumare către instituțiile în măsură să acorde asistența necesară. De asemenea, se urmărește modul de soluționare a cazurilor și se monito-rizează respectarea drepturilor copilului în urma cazurilor înregistrate și informarea instituțiilor abilitate cu privire la problemele întâmpinate de copii. În primele nouă luni ale anului 2010 s-au constatat la nivelul județului Vrancea trei infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului. Abuzul asupra copilului presupune toate formele de rele tratamente fizice sau emoționale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip, produse de către părinți sau orice altă persoană. În ziua de astăzi, un număr important de copii sunt victime ale abuzurilor fizice, emoționale sau sexuale, ale neglijării sau exploatării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here