Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Manuale Daisy pentru copiii orbi


Fundația „Cartea Călătoare” din Focșani va prezenta, la ediția din acest an a Târgului Internațional de Carte „Gaudeamus”, în premieră națională, sistemul Daisy de producere a cărților și ma-nualelor accesibile persoanelor cu deficiențe de vedere sau cu dificultăți de citire. Totodată, vineri, 19 noiembrie 2010, între orele 12.00 – 13.00, la ceainăria Gaudeamus din Pavilionul Central al Complexului Expozițional Romexpo București, reprezentanții Fundației focșănene, invitații lor și toți cei interesați vor discuta despre cauzele pentru care, în România anului 2010, doar 15% dintre copiii cu deficiențe de vedere urmează o formă de învățământ. În cadrul aceluiași eveniment se va încerca găsirea unor soluții pentru rezolvarea problemei accesului necondiționat la educație al copiilor nevăzători.

Fundația „Cartea Călătoare” din Focșani își desfășoară activitatea sub motto-ul „Singura lumină pe care o poți dărui unui orb este cea a cunoașterii”. Cu această convingere, Fundația a început producerea cărților în format audio Daisy în urmă cu trei ani, în cadrul proiectului „Biblioteca pentru toți”. În momentul de față, cele peste 100 de cărți și manuale precum și cititoarele Daisy au ajuns în dotarea a 52 de bi-blioteci orășenești și municipale din întreaga țară. „Totodată, am dotat cu cărți Daisy pentru copii și playere, grădinițele din Buzău și Oradea. Manualele pentru clasele I-IV și playere au ajuns la Liceele pentru deficienți de vedere din Buzău, Târgu Frumos, Arad, Cluj, unde funcționează și clase primare. Pentru elevii de liceu am accesibilizat aproape toate manualele de mate-matică, cu care am dotat Grupul Åžcolar nr.1 București și Åžco-lile de ambliopi București și Timișoara. Manualele au fost primite foarte bine de elevi și profesori, au fost testate și de anul acesta vor învăța după ele”, a declarat Mircea Bucur, președintele Fundației „Cartea Călătoare” din Focșani, precizînd că este inadmisibil ca în România anului 2010 să mai existe copii care nu merg la școală. „Din numărul de tineri nevăzători înregistrați în anul 2009 și numărul de elevi care frecventează acum școlile speciale rezultă că aceștia din urmă sunt cam 15-16%. Mi se pare de 10 ori mai grav ca un copil cu handicap să nu meargă la școală și asta pentru că doar știința îl poate face să-și depășească condiția și să se poată descurca în viață. Nu știu dacă există vreo lege care să sancționeze părinții care nu-și dau copiii la școală dar dacă există, ar trebui aplicată cu cea mai mare fermitate! Din păcate, sunt foarte multe familii cu copii orbi care nu cred în viitorul acestora, preferă să-i țină acasă numai ca să nu piardă banii de însoțitor, avînd mentalitatea că oricum școala nu îi învață nimic”, a declarat Mircea Bucur.

Nevoia de voluntari

Potrivit celor spuse de Mircea Bucur, președintele Fundației „Cartea Călătoare”, dincolo de menta-litățile greu de schimbat – unii nevăzători acceptând cu greu sistemul Daisy în locul celui Braille – un alt obstacol în conti-nuarea proiectului constă în lipsa acută de voluntari.
În prezent, Fundația produce cărți și manuale Daisy cu ajutorul a doar doi voluntari. „Ne-am lovit de obstacole inerente ridicate de orice lucru nou. Până cînd nevăzătorii au înțeles despre ce este vorba, până au experimentat echipamentul a durat, însă acum avem semnale de la ei că sistemul Daisy este foarte agreat. În același timp, avem mare nevoie de voluntari și nu de orice fel, ci de persoane care să aibă cunoștințe tehnice pentru că am început să înregistrăm astfel de manuale. Facem un apel, de asemenea, la profesorii de limbi străine care ne-ar putea ajuta să înre-gistrăm manuale în format audio Daisy. Cei care doresc să devină voluntari, ne pot contacta la email office@fcc.ro”, a subliniat Mircea Bucur.

Ce este o carte Daisy

O carte DAISY reproduce conținutul unui material tipărit, cum ar fi un roman, un dicționar sau o revistă, într-un format digital accesibil nevăzătorilor și persoanelor cu dificultăți de citire. Ea constă dintr-o colecție structurată de fișiere text și audio. Aceste cărți pot fi imprimate pe CD sau pot fi descărcate de pe Internet. O carte în format audio Daisy se poate citi selectiv, exact ca și o carte tipărită. Folosind un player Daisy, un aparat simplu de mânuit, asemănător unui CD-player din comerț, cititorul poate sări la o anumită pagină, poate sări din cuprins la un anumit capitol, dintr-un paragraf în altul, poate să reia o frază anterioară, poate sări peste notele de subsol. Foarte important, player-ul Daisy permite lectura cu viteză mărită fără ca aceasta să altereze timbrul lectorului. Cititorii nevăzători din întreaga țară care au împrumutat din biblioteci cărți audio Daisy și playere au fost foarte încântați de acest sistem revoluționar și nu puțini și-au exprimat dorința de a achiziționa un astfel de echipament. Costul unui astfel de aparat însă, 1400 lei, depășește cu mult posibilitățile lor financiare. Cele peste 100 de cărți și manuale Daisy produse la Focșani, în premieră națională, de Fundația „Cartea Călătoare” pot fi împrumutate însă din mai toate bibliotecile publice din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?