Poate că îngerașul său păzitor a adormit o clipă. Poate că, pentru un moment, steluța lui norocoasă a plecat să strălucească deasupra altui copilaș. Ori, cine știe, poate că instanța divină a dat pur și simplu un verdict destinat altcuiva, și cuibărit în trupușorul lui Daniel dintr-o… regretabilă eroare a sorții: bolnav de cancer. La doar trei ani, un băiețel din Gugești a trebuit să învețe ce înseamnă durerea, suferința. Să facă față seriilor de citostatice. Åži, de parcă n-ar fi fost destul, să simtă cum în existența lui își face loc întunericul. Sărăcia. Foamea. Singurătatea…
Ar vrea să se joace afară, cu copiii ale căror glasuri pătrund, uneori, până în odăița lui. Ar vrea să meargă la grădiniță, un loc pe care până acum l-a experimentat doar în spitalul unde se duce periodic. Ar vrea ca într-o noapte, când el doarme, să vină Bau -Bau-ul copilăriei, să-i ia și să-i ducă departe toate injecțiile și pastilele și chi-nul și durerile. Åži mai ales spaima pe care o simte când totul în fața lui se face negru. De o vreme încoace, Daniel… nu mai prea vede… Unul din ochișori i-a fost atins de cancer. Uneori se lovește de mobile. Alteori nu nimerește jucăria pe care vrea s-o ia. „Mami, nu văd! Nu mai văd, mami!”, strigă atunci, disperat, rupându-i sufletul femeii care i-a dat viață. Åži lacrimi curate, de copil îngrozit, curg din celălalt ochișor, inocent și negru ca o prevestire a nenorocirii ce s-a abătut asupra lui, fără de veste…
Totul a început anul acesta, în mai. Daniel nu împlinise încă trei anișori și era singura bucurie a părinților săi. Un băiețel sănătos, plin de viață, năzbâtios, pentru care lumea se dorea permanent descoperită prin veșnicele „de ce”-uri copilărești. „La un moment dat i-a apărut o umflătură băiatului, la tâmplă. Doctorii de la Spitalul Județean mi-au spus că are oreion. Numai că după tratament nu s-a făcut bine…Lui Daniel i s-a strâmbat gurița. Ne-am întors la spital”, spune mama micuțului, Simona. Au fost trimiși la Spitalul „Budimex”, apoi la Spitalul de Chirurgie Buc-Maxilo-Facială, apoi la Institutul Oncologic Fundeni. A urmat biopsia. Åži diagnosticul: cancer. Sarcom de glandă parotidă dreapta. Åži lumea …s-a prăbușit.
Cruce nedreaptă pe umeri de copil
Simona Drăgoi și soțul său au acceptat cu greu realitatea. Mai întâi au refuzat să creadă. Apoi s-au întrebat de ce tocmai puiului lor… Apoi s-au revoltat, au plâns, s-au zbuciumat. Iar când le-au secat lacri-mile, au pornit în lupta pe viață și pe moarte cu boala fiului lor. „În iulie am pri-mit diagnosticul. Acum urmează să facem a șasea serie de citostatice. Doctorii ne dau speranțe. Mai întâi tumora s-a extins la ochișor. Acum, ne-au spus că au stabilizat-o și că dacă totul merge bine, îl vor opera pe Daniel și se poate face bine… Dar ne descurcăm tot mai greu… De ce nu mi s-a întâmplat mie, Doamne…”, plânge sărmana.
I se rupe inima de chinul micuțului ei. A asistat neputincioasă la toate transformările trupșorului chinuit de cancer. A suferit pentru fiecare fir de păr care i-a căzut, pentru fiecare mușchi deformat care i-a strâmbat fețișoara… Iar când lumina s-a stins în ochișorul lui drept, a murit și o parte din sufletul ei… Totuși, „am zis că nu ne putem da bătuți! E nedrept ce i se întâmplă băiatului meu și nici nu pot să mă gândesc că nu vom reuși! Fiindcă nu avem bani, am învățat să fac eu injecții. În fiecare zi îi fac Neupogenul, am învățat să măsor doza și să fac injecția, altfel trebuia să plătim și pentru asta. Am învățat să citesc ana-lizele și să cunosc semnele care ne pot îngrijora”, spune femeia. Åži a mai învățat, Simona, că lacri-mile, atunci când se ivesc din durerea inimii sale de mamă, trebuie vărsate doar în suflet. Altfel, n-ar face decât să-l sperie pe sărmanul băiețel căruia, cu mânuțe mici, îi place atât de mult să-i mângâie obrajii…
Situație imposibilă
Odată cu boala ce i s-a cuibărit în trup, Daniel a făcut cunoștință cu încă o formă de cancer: sărăcia. În doar câteva luni de la debutul bolii, bieții săi părinți nu au mai putut răspunde dorințelor sale și încet, încet, nici măcar nevoilor stringente. Simona, de 33 de ani, care până la a i se îmbolnăvi băiețelul lucra într-o fabrică de confecții, s-a trezit dată afară. „Am înțeles patronul, lipseam mult că mergeam cu Daniel la spital și doctorul nu-mi dădea întotdeauna concediu me-dical. Åži așa am rămas fără un salariu. Nu era mare, dar din el mâncam. Acum, doar soțul meu lucrează”, spune. Bărbatul ia 700 de lei lunar. Din banii ăștia plătesc rata la bancă și abonamentul lui de transport, fiindcă zilnic, face naveta. „Ne este imposibil să ne mai descurcăm… Nu ne rămâne practic niciun ban. Acum doi ani ne-am împrumutat la bancă să ne facem și noi aici, în casa părintească, o cămăruță și o bucătărie să trăim omenește… Doamne, dacă am fi știut că ni se îmbolnăvește băiatul, n-am mai fi făcut rate… Acum, credeți-mă, sunt împrumutată la tot satul…”, plânge, deznădăjduită, Simona.
Locuiește, împreună cu soțul și băiețelul său, în casa părintească. O locuință desprinsă parcă din basmele cu pitici, în care stau și mama, și bunica sa de 99 de ani. Amândouă cu bolile și nevoile lor. Iar Simona, la rândul său, bolnavă de tiroidă, și-a amânat ope-rația pe care ar fi trebuit s-o facă la Institutul Parhon și a direcționat tot ce are spre micul Daniel.
Fără mâncare, fără lemne, fără hăinuțe
În fiecare săptămână, lui Daniel trebuie să i se facă analizele, lucru care costă de fiecare dată, 17 lei. În fiecare zi, copilul trebuie să aibă picăturile de pus în ochi iar din fructe și legume, să-și ia vitaminele. În fiecare zi sărăcuțul își spune dorințele mamei și tot în fiecare zi, aceasta îl amăgește că i le va îndeplini mâine… mereu mâine… „Am ajuns să nu am mâncare, să nu avem suficiente lemne pentru iarna care stă să vină… Noi mâncăm ce mâncăm dar copilul nu are voie orice… Trebuie să-i fac totul fără prăjeală, fără grăsimi… trebuie să mănânce legume, fructe multe… Dar nu avem bani… Mă gîndesc că iar trebuie să mergem la spital și acolo îi trebuie pamperși… Cu ce să îi cumpăr? Doamne, preferam să fiu eu în locul lui! Daniel trebuie să trăiască!”, își strigă dispe-rarea, sărmana.
Așezat pe pat, Daniel își asculta mama, simțindu-i supărarea. Cu mînuțe tremurătoare, își strângea la piept jucăria preferată: unul din renii lui Moș Crăciun. E una din jucăriile care încearcă să-i îndulcească băiețelului suferința și care-i veghează în fiecare noapte somnul. Au fost primite din partea unei fundații acolo, în spitalul din București. Tot acolo, Daniel a învățat, la grădinița unității spitalicești, să deseneze și să asculte povești citite de oamenii mari din cărți frumos co-lorate. Alături de alți copii loviți de cancer, băiețelul din Gugești a avut puterea să zâmbească, văzând că viața înseamnă și veselie, culoare, bucurie. Acolo, între zidurile copilăriei condamnate la suferință, alături de ceilalți și împreună cu mama lui, au redescoperit speranța!
Solidaritate pentru un băiețel
Medicii fac tot ce ține de ei pentru ca Daniel să învingă boala… Haideți să-l ajutăm și noi să suporte mai ușor această luptă! Cine dorește să-i dăruiască orice i-ar face suferința mai ușoară, se poate adresa redacției noastre. Sau direct părinților săi, la numerele de telefon 0237.250241 sau 0767.997509.
Totodată, orice om care nu se rezumă la a spune doar „Doamne ferește!” după ce a aflat povestea lui Daniel, orice om care înțelege sufe-rința acestui băiețel poate depune bani în contul deschis de mama lui la Banca Transilvania: RO83BTRL04001201247481XX. Daniel merită o minune. Iar minunea se poate împlini doar prin noi!
