Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Primăria Panciu, blocată de greva funcţionarilor


Activitatea Primăriei Panciu a fost blocată, ieri, de greva funcționarilor care s-au solidarizat cu salariații din celelalte administrații locale din județ și au participat la mitingul de protest organizat la Focșani. Potrivit viceprimarului Iulian Nica, „toți cei 24 de angajați au ținut să-și exprime, în mod public, nemulțumirea față de guvernul portocaliu care, la ultima rectificare bugetară, a tăiat din bugetul județului peste 34 de milioane de lei”. „Oamenii sunt nemulțumiți și de diminuarea salariilor și se tem că nu vor mai fi bani pentru plata lor, până la sfârșitul anului”, a mai spus Iulian Nica.
Greva funcționarilor din administrația pănceană a fost justificată și de situația de criză financiară declarată oficial, în luna iulie, de Direcția Județeană a Finanțelor Publice Vrancea. Din cauza lipsei de lichidități, de la începutul acestui an, orașul a rămas de două ori în beznă, iar edilii au fost nevoiți să reeșaloneze datoriile către Electrica. Totodată, și proiectele de investiții cu finanțare europeană riscă să fie oprite dacă nu vor exista alocații bugetare în acest sens. Nu în ultimul rând, pentru a-și plăti restanțele la furnizorii de bunuri, servicii și utilități, recent, Primăria Panciu a fost nevoită să apeleze la contractarea unui credit bancar.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?