Club de impact pentru tinerii focşăneni

0
356


Secția pentru Copii și Tineret din cadrul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” a dat startul Clubului „Impact”. Clubul se adresează elevilor de liceu și a fost creat tocmai pentru a-i destinde și a le oferi un altfel de mod de petrecere a timpului liber. Cei interesați de oferta bibliotecarilor sunt așteptați la  Secția pentru Copii Åži Tineret a Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, din strada Nicolae Titulescu, nr. 12 sau la numărul de telefon 0237/626646. Sesiunea înscrierilor a debutat încă de ieri și se va finaliza la data de 20 septembrie. Bibliotecarii spun că își doresc ca prin înființarea Clubului „Impact” să contribuie activ la dezvoltarea unor competențe necesare tinerilor, pentru a trăi într-o societate democrată și într-o economie de piață competitivă. „Vor fi implicați, alături de facilitatorii proiectului, și cinci bibliotecari care vor participa la identificarea de soluții la problemele comunității locale și care doresc să dezvolte împreună cu tinerii valori precum încrederea, toleranța, integritatea, respectul față de celălalt și față de mediul înconjurător. Îi așteptăm pe tinerii care vor să se implice și să schimbe ceva în viața lor, să vină alături de noi, pentru a învăța împreună să dezvoltăm proiecte inovative care să contribuie la dezvoltarea lor personală și a comunității vrâncene”, a subliniat Margareta Tătăruș, coordonator al Secției pentru Copii și Tineret din cadrul Bibliotecii Județene „Duiliu Zamfirescu”. Clubul „Impact” se derulează în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu”, inițiatorul acestuia fiind Ioan Florea, președintele Asociației. De altfel, membrii Asociației focșănene se vor implica activ ca și voluntari în toate activitățile pe care le vor iniția bibliotecarii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here