Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612
Ediția: Joi 25 aprilie 2024 Nr. 6612

O singură amendă pentru două abateri


Reprezentanții Gărzii de Mediu Vrancea au amendat societatea focșăneană Crona, pentru că angajații au aruncat gunoi la fosta groapă de la Vânători. Amenda aplicată este de 20.000 lei, dat fiind că este pentru a doua oară când angajații firmei aruncă gunoi la voia întâmplării. Măsura a fost luată abia după ce cazul a fost relatat în presă.
Vă reamintim că în cursul zilei de luni, o mașină încărcată cu gunoi a fost găsită la fosta groapă de gunoi din Vânători, în timp ce angajații descărcau resturile. Primarul comunei, Gheorghe Macovei, i-a anunțat pe reprezentanții Gărzii de Mediu, care au mers la fața locului pentru verificări. În urma acestora, firma a fost amendată cu suma de 20.000 lei. Comisarii Gărzii de Mediu au luat măsuri abia după ce cazul a fost mediatizat în presă. Acest lucru s-a întâmplat în condițiile în care reprezentanții Gărzii de Mediu primiseră o astfel de sesizare și în urmă cu două săptămâni, când angajații aceleiași societăți au aruncat gunoiul pe islazul din comună. Comisarul de mediu Stan Åžerban a precizat că știa și despre cazul de acum două săptămâni și că amenda aplicată acum este pentru ambele fapte. „Åžtiam de situația respectivă, inclusiv de faptul că acum două săptămâni s-a întâmplat același lucru ca acum. Noi am vorbit cu patronul firmei respective care și-a cerut scuze, el susține că șoferul care a descărcat acele deșeuri acolo nu știa că este interzis. Noi am identificat acele mașini, iar firma a fost amendată cu 20.000 de lei. Această amendă include și cazul de acum două săptămâni”, a declarat comisarul Åžerban Stan, din cadrul Gărzii de Mediu.
De ce nu s-au luat măsuri de acum două săptămâni, după ce primarul Gheorghe Macovei a făcut prima sesizare, la care a atașat și poze, nimeni nu a putut explica. Probabil că este nevoie de comiterea a două fapte, pentru aplicarea unei  sancțiuni.
Unul dintre administratorii societății a precizat, luni, că șoferii au dus gunoiul acolo de capul lor și că dacă va primi vreo sancțiune va face contestație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?