Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Ediția: Vineri 29 martie 2024 Nr. 6593

Prejudicii pentru sistemul de sănătate


Aproape 20% din medici lucrează atât în sistem public cât și în privat, iar obligarea lor să aleagă între cele două va aduce mari prejudicii, pentru că doctorii cu notorietate vor pleca acolo unde sunt mai bine plătiți, a declarat președintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.
„Nu pot spune cu exactitate câți medici lucrează în sistemul public și în privat deopotrivă. Estimez că ar fi cam 20 la sută. Riscul unui astfel de act care i-ar pune pe medici să aleagă între cele două sectoare și pe care ministrul Sănătății vrea să-l pună în dezbatere publică ar putea face ca doctorii de notorietate să plece în privat, unde sunt foarte bine plătiți și unde au condiții de lucru de excepție, lăsând libere posturi”, a spus președintele Colegiului Medicilor din România (CMR).
O altă situație gravă semnalată de președintele Colegiului Medicilor ar fi aceea că medicii ar putea rămâne în sistemul public și să trateze acolo cazurile private. „Ministrul Sănătății nu poate sta la ușă și să oprească pacienții privați să intre în spitalul public. Acest lucru va crește presiunea pe spitalul public și vor crește plățile informale. Medicii din privat plătesc la stat toate dările aferente, în schimb, prin plățile informale, nu se plătește nimic, iar presiunea pe spitalele publice va crește”, a mai spus profesorul Vasile Astărăstoae.
Președintele CMR spune că prin această măsură va fi încălcat caracterul liberal al profesiei. „În Austria, medicii au voie să lucreze în privat până la 20 la sută din timp. În Franța, pentru ca medicul să nu plece în privat, i-au fost create paturi particulare în spitalul public. În România sunt puse obstacole care nu aduc beneficii sistemului sanitar și nici pacienților”, a subliniat președintele CMR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?